Fotbalul românesc are gloriile sale cu care se mândrește. Andrei Vochin a povestit la cea mai recentă ediție a emisiunii „Oldies but Goldies” despre antrenorul român cu un istoric și mai impresionat decât cel al lui Mircea Lucescu. Despre cine este vorba.
Ștefan „Piști” Kovacs a fost un geniu al fotbalului românesc. Fostul mare antrenor, decedat la 74 de ani în 1995, a avut o poveste de viață foarte interesantă. La capitolul fotbal, el a fost mai mare chiar decât Mircea Lucescu, tehnicianul aflat pe locul 3 în fotbalul european la numărul de trofee câștigate.
„După palmares, am putea spune că este cel mai titrat antrenor român care a evoluat în fotbal all-time. Ca valoare a titlurilor, peste Mircea Lucescu. Trofeele câștigate de Ștefan Kovacs sunt mai valoroase decât trofeele obținute de oricare alt antrenor român. El a reușit în perioada ’71-’73, când era antrenorul lui Ajax, să câștige de două ori Cupa Campionilor, Cupa Intercontinentală, Supercupa Europei tot de două ori, nu mai vorbesc de campionatul și Cupa Olandei.
Este român, de etnie maghiară. Ungurii îl numesc, mai ales după niște acte din perioada interbelică, Istvan Kovacs. Mama lui era româncă, tatăl maghiar. Unul dintre bunici era evreu, și asta va conta enorm în toată cariera lui, în special pentru că a ajuns printr-o filieră evreiască la Ajax. A fost o surpriză mare, nu era un antrenor mare, venea și din est. Categoric cea mai mare surpriză și toată lumea s-a întrebat cum un român maghiar din estul Europei a ajuns să antreneze Ajax, cea mai în vogă echipă a momentului. E ca și cum ar pleca Guardiola de la City și ar veni un român, sau la Real Madrid!”, a spus inițial Andrei Vochin.
Să fii favoritul regimului comunist, dar mai ales al familiei Ceaușescu, era un aspect foarte important în orice domeniu în perioada respectivă. Ștefan Kovacs s-a înscris cu brio în categoria celor pe care ceaușeștii îi îndrăgeau, iar asta i-a adus doar câștiguri.
„A plecat în 1938, după ce jucase la echipe din Timișoara, în Belgia la Charleroi. A jucat acolo între ’38 și ’41, a învățat limba franceză, limba germană, limba flamandă. Română, maghiară, evident că vorbea, a început să învețe și engleză, iar el din tot acest amalgam de limbi a început să își creeze o rețea de prieteni în toată Europa. Avea și capacitatea de a întreține relații și asta l-a ajutat și cu regimul comunist.
Se spune că era unul dintre favoriții Elenei Ceaușescu în perioada respectivă. Era un tip galant, care știa să întrețină relații, de fiecare dată știa să aducă câte ceva și s-a făcut plăcut. El și-a încheiat cariera de antrenor la AS Monaco, 1986-1987, când Steaua a jucat la Monaco Supercupa Europei cu Dinamo Kiev, 1-0, gol Hagi. Să pleci din România nu era foarte simplu în perioada aceea. Ștefan Kovacs, din salariul lui la Ajax, a dat în fiecare lună statului român 200 de dolari pe lună, asta era taxa!”, a mai spus oficialul FRF.
Ștefan Kovacs, care i-a antrenat la Ajax pe Johan Cruyff, Piet Keizer sau Johan Neeskens, și-ar fi dorit totuși să aibă sub comanda sa în Olanda și un fotbalist român. Numele surprinzător rostit de tehnicianul român.
„A fost întrebat de Ioan Chirilă ce jucător din echipa națională a României ar fi făcut față la Ajax din anii ’70 și el a spus că există un singur jucător. Nea Vanea s-a gândit la Dobrin, dar Kovacs a spus Cornel Dinu. El ar fi fost singurul, în opinia lui Kovacs, care ar fi făcut față la Ajax în acea eră. A zis că și pe Dobrin l-ar fi luat, că e senzațional pentru public, dar doar la turnee amicale”, a precizat Andrei Vochin.
Deși câștigase cu Ajax de două ori Cupa Campionilor, Ștefan Kovacs a fost impresionat de reușita lui Emeric Jenei cu Steaua, care câștiga prima și singura Cupă a Campionilor din istoria clubului după triumful din 1986, la Sevilla, contra Barcelonei.
„Când a luat Steaua Cupa Campionilor la Sevilla, Ștefan Kovacs i-a spus lui Emeric Jenei că este foarte mândru de el și invidios că a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu o echipă românească, ceea ce el nu reușise. Mi-a povestit Emeric Jenei că i-a rămas în inimă asta!”, a dezvăluit Andrei Vochin.
Ștefan Kovacs și-a trecut numele în istoria mai multor cluburi importante din România, el pregătindu-le le U Cluj, CFR Cluj și chiar Steaua. Tehnicianul s-a aflat și la cârma echipei naționale, unde însă nu a strălucit.
„El venise în 1967 la Steaua. Fusese antrenor la U Cluj, la CFR Cluj, se mutase la Cluj după Război. A însemnat ceva pentru U Cluj, a fost un mare nume al fotbalului nostru. Pe U Cluj i-a antrenat undeva în jurul anilor ’60, iar pe CFR Cluj puțin înainte. După U Cluj, a fost secund la echipa națională.
El, în România, la performanțe internaționale, nu a putut realiza nimic. Prima dată, cu Ilie Oană, a încheiat 1-7 cu Elveția. E foarte greu de spus de câte ori a antrenat echipa națională, el alternând între funcția de director tehnic și antrenor principal. El a fost pe bancă la celebrul 4-6 cu Iugoslavia, a ratat calificarea, după a rămas director tehnic al tuturor loturilor naționale, l-au pus pe bancă pe Valentin Stănescu și au ratat împreună calificarea și la Mondialul din 1982.
În primul an la Steaua a obținut titlul, ceea ce Steaua nu mai reușise de mult timp. În perioada la Steaua, 1968-1971, a câștigat un campionat și de trei ori Cupa României. A început să folosească o echipă tânără, i-a crescut pe jucători precum Anghel Iordănescu, sunt șanse ca el să îl fi debutat pe Iordănescu”, a mai povestit Andrei Vochin.
Un alt nume mare pe care l-a pregătit a fost Michele Platini. „Piști” Kovacs a fost selecționerul naționalei Franței între 1973-1975, după ce o antrenase pe Ajax, iar francezii de la L’Equipe nu l-au uitat nici în zilele noastre.
„De la Ajax, a plecat la naționala Franței. Ștefan Kovacs a fost selecționerul și directorul tehnic al Federației Franceze după plecarea de la Ajax. Acolo l-a antrenat pe Platini. A creat ceea ce astăzi este Clairefontaine, împreună cu tehnicieni francezi. El a fost al doilea selecționer străin din istoria Franței. L-a avut secund pe Michel Hidalgo, cel care a câștigat în 1984 Campionatul European. Kovacs a debutat jucători importanți precum Tresor”, a spus oficialul FRF.
Banii pe care îi făcuse din fotbal, dar și lumea în care se învârtea, nu l-au făcut pe Ștefan Kovacs să uite de originile sale. Tehnicianul iubea să combine whisky cu bagheta franțuzească și cu parizer.
„Știa să și bea, mânca și parizer, care era mâncarea lui favorită. În biroul lui de lângă Champs-Elysees, s-a dus nea Vanea la el pentru un interviu. A scos sticla de whisky din dulap și după i-a zis că nu merg la restaurant. A mers la frigider, a scos parizer și a pus și o baghetă franțuzească caldă, o tăia, punea parizer, bea whisky de cea mai bună calitate, și frigea niște sendvișuri din astea…”, a mai povestit Andrei Vochin.
Marele Mircea Lucescu a împrumutat ceva important de la Ștefan Kovacs. Andrei Vochin a dezvăluit că „Il Luce” a învățat cum să își creeze prietenii în fotbal de la „Piști” Kovacs, care era un expert la acest capitol.
„Vorbeam cu Mircea Lucescu și l-am întrebat cel mai important lucru pe care l-a luat de la Ștefan Kovacs. El mi-a spus că a luat modul de a crea rețeaua de prieteni în tot fotbalul. Asta a spus Mircea Lucescu, eu mă gândeam la ceva tactic… Abilitatea extraordinară de a crea networking-ul, cum i se spune acum!”, a dezvăluit Andrei Vochin.
Cu doar 12 trofee în palmaresul său de antrenor, Ștefan Kovacs a reușit însă să triumfe în cele mai tari competiții. Tehnicianul român a scris istorie la Ajax Amsterdam, unde a pus mâna pe două Cupe ale Campionilor Europeni (1972, 1973), două titluri de campion al Olandei (1972, 1973), Cupa Olandei (1972), Supercupa Europei (1972) și Cupa Intercontinentală (1972), toate cu Ajax Amsterdam. Până în prezent, el este singurul antrenor român care a câștigat tripla continentală (Cupa Campionilor, Supercupa Europei, Cupa Intercontinentală).
Mircea Lucescu este al treilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, cu 37 de trofee în vitrină, depășit doar de Pep Guardiola, tehnicianul celor de la Manchester City și de Sir Alex Ferguson, legenda lui Manchester United care ocupă prima poziție cu 49 de trofee.
De-a lungul carierei sale de tehnician, Mircea Lucescu a condus mai multe echipe, printre care s-au aflat echipa națională a Turciei, Zenit, Șahtar Donețk, Dinamo Kiev, Beșiktaș, Galatasaray, Rapid, Inter, Reggiana, Brescia, AC Pisa, Dinamo, Corvinul Hunedoara și echipa națională a României, pe care o pregătește și în prezent.