În ediția din această săptămână, pe scena Vocea României își face apariția Ada Petcu, artista care își dorește să ajungă la Super Bowl. Reacția Irinei Rimes este una fabuloasă!
În ediția din 27 septembrie Vocea României, emisiunea ce se difuzează în fiecare vineri, de la 20:30, și în avans pe VOYO, noi concurenți s-au străduit să întoarcă scaunele antrenorilor, în locul în care doar vocea contează.
Printre aceștia s-a aflat și Ada Petcu. În vârstă de 21 ani, tânăra a adunat o comunitate impresionantă în mediul online, având aproape 53.000 de urmăritori pe Instagram și peste 100.000 de urmăritori pe TikTok.
Pe rețelele de socializare ea împărtășește creațiile ei muzicale, atât piese originale, cât și cover-uri ale unor melodii celebre. De altfel, ea le arată urmăritorilor ei și munca pe care trebuie să o depună un artist independent pentru a se face remarcat.
“Înainte de muzică, am fost o tocilară convinsă, cum sunt și acum!”, a mărturisit Ada, râzând. Planurile ei inițiale nu aveau nicio legătură cu muzica. În timpul liceului, ea s-a pregătit pentru Facultatea de Medicină, fiind olimpică la biologie și matematică. “În momentul în care m-am dus la ai mei să le spun că nu mai dau la această facultate, a fost, cred că, unul dintre cele mai grele momente”, a relatat ea.
A realizat că menirea ei este alta, în anul doi de facultate când întrebarea unui profesor a pus-o pe gânduri. “Un profesor de la mine de la facultate mi-a pus întrebarea crucială. Dacă muzica am lăsat-o pe locul doi în viața asta, în mod conștient, sau pur și simplu, doar am băgat-o sub preș. Si ea încă arde acolo în mine. Atunci mi-am dat seama că ea a fost acolo dintotdeauna și că doar am fugit de ea. Si am fugit de cine sunt eu cu adevărat”.
Astfel, s-a hotărât să-și urmeze pasiunea și să facă tot ce-i stă în putință pentru a-și vedea visul devenit realitate. “Am zis că de această dată o să mă iau în serios și că nu o să mi-o iert niciodată dacă nu o duc până la capăt”, a spus ea, determinată.
În viitor, scopul ei este: “Cel mai mare vis al meu este să ajung la Halftime Show, la Super Bowl. Să cânt acolo, să fiu prima româncă, ce a ajuns acolo. Si să duc numele nostru cât mai departe posibil!”.
Interpretarea ei nu i-a convins pe antrenori să se întoarcă, dar în momentul în care a văzut-o pe concurentă, Irina Rimes a exclamat surprinsă: “Nu cred așa ceva!”.
Artista a prezentat-o pe Ada Petcu celorlalți antrenori, spunând: “a fost cea căreia i-am dat o piesă pentru care căutam eu interpret… Mult! Am căutat doi ani de zile un interpret pentru o piesă care se numea Prostuțo”. Irina Rimes s-a bucurat să o revadă și a încurajat-o să continue să creadă în visul ei.