News

Cine este cel mai bine plătit director de bancă din Europa. A încasat 20 de milioane de euro pentru nouă luni de muncă

Un CEO al unei mari bănci din Europa a devenit cel mai bine plătit șef de bancă, după ce a încasat aproape 20 de milioane de euro pentru 9 luni de muncă.
17.03.2025 | 13:54
Cine este cel mai bine platit director de banca din Europa A incasat 20 de milioane de euro pentru noua luni de munca
Cine este cel mai bine plătit director de bancă din Europa. A încasat 20 de milioane de euro pentru nouă luni de muncă
ADVERTISEMENT

Este vorba despre Sergio Ermotti, CEO al UBS Bank din Elveția. Conform Reuters, Ermotti a primit 15 milioane de franci elvețieni, aproximativ 17 milioane de dolari sau euro anul trecut. Informațiile au fost făcute publice de cotidianul elvețian Blick, care nu a citat de unde a obținut informațiile.

Cine este cel mai bine plătit director de bancă din Europa

Creșterea salarială a lui Ermotti ar fi de aproximativ 700.000 de euro față de 2023. Ermotti s-a întors în companie pentru a supraveghea integrarea Credit Suisse, cumpărată de UBS în luna martie 2023. Astfel, Ermotti a devenit unul dintre cei mai bine plătiți șefi dintre cei care conduc o bancă europeană.

ADVERTISEMENT

UBS a preluat Credit Suisse cu 3 miliarde de franci elvețieni după ce compania Credit Suisse a fost aproape de faliment din cauza unor scandaluri. Banca nu a comentat momentan această situație, dar a anunțat că va publica raportul pentru anul 2024 care va include detalii despre salariul lui Ermotti.

UBS AG (este o companie financiară multinațională cu sediul în Basel și Zürich, Elveția. Este cea mai mare bancă elvețiană și unul dintre cei mai mari administrator de averi din lume. Această bancă mamut are peste 75.000 de angajați în 50 de țări și un venit de aproape 30 de miliarde de euro și un profit de aproximativ 5 miliarde de euro pe an.

ADVERTISEMENT

În România doar 3,3% dintre angajații băncilor au peste 2000 de euro pe lună

Wall-Street.ro prezenta în urmă cu un an cam care ar fi salariile din sectorul bancar și în țara noastră. Astfel, aflăm că doar 3,3% dintre angajați au peste 2.000 de euro pe lună, în timp ce 3 din 5 angajați din acest sector pleacă acasă cu sub 4.000 de lei net. Așadar, o afacere bănoasă doar pentru directori.

Omer Tetik, CEO al BT, mărturisea într-un interviu că și el a pornit de jos, astfel că-i încurajează pe cei din sistem să aibă încredere că pot ajunge la vârf, cu multă muncă. ”Dacă ne uităm la distribuția salarială, doar 3,3% dintre angajații din domeniu câștigă peste 2.000 de euro pe lună, în timp ce 3 din 5 angajați din acest sector primesc la final de lună sub 4.000 de lei net.

ADVERTISEMENT

Acest lucru se explică și prin faptul că oferta de specialiști depășește cu mult cererea, căci numărul de joburi nou create în domeniu nu reușește să țină pasul cu numărul anual foarte mare de absolvenți de studii economice”, a punctat Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România, pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT
Tags: