Claudiu Moise, concurentul de la X Factor care nu poate vorbi, dar cântă, i-a emoționat pe jurați în ediția de vineri seară. Acesta a făcut-o pe Loredana Groza să plângă, după ce a aflat care este situația lui.
Concurentul show-ului de talente de la Antena 1 are dificultăți de vorbire încă din copilărie, potrivit a1.ro. Cu toate acestea, tânărul a venit pe scenă pentru a-și depăși limitele, lucru care i-a impresionat pe cei patru jurați.
Claudiu Moise a urcat pe scena de la X Factor în cea de-a doua ediție a noului sezon. Tânărul i-a emoționat pe jurați, mai ales pe Loredana Groza, care a izbucnit în lacrimi.
Concurentul are dificultăți de vorbire de la vârsta de șapte ani, iar faptul că a avut curaj să cânte a fost ceva de admirat pentru jurați, dar și pentru telespectatori.
Încercând să scape de emoții, Claudiu a început să interpreteze o piesă rap. Atunci când s-a încurcat, Loredana l-a încurajat și i-a spus că poate.
„Ăsta e pariul tău cu tine. Să poți pe o scenă ca X Factor”, i-a transmis și Ștefan Bănică Jr. Astfel, tânărul și-a luat versurile și le-a spus juraților că va încerca din nou.
Claudiu Moise a început să aibă dificultăți de vorbire de la șapte ani, atunci când s-a speriat foarte tare de o rudă care suferea de handicap. Concurentul a spus că doar 1% din populația planetei suferă de aceeași problemă ca el.
Tânărul a precizat că problema nu se accentuează neapărat atunci când are emoții, dar și atunci când se agită mai mult și nu mai are aer.
Deși a încercat să rezolve această problemă cu ajutorul psihologilor și logopezilor, nu a reușit să se vindece.
După ce a luat melodia de la capăt, Claudiu Moise i-a emoționat profund pe jurați, moment în care Loredana a început să plângă, spunând că nu se mai poate abține. După ce concurentul a terminat de cântat, jurații și spectatorii s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat.
„Momentul în care tu devii liber aici într-un fel uiți practic de blocajul tău. (…) Acest blocaj al tău e posibil să dispară. (…) Ceea ce ai făcut tu e o lecție de viață”, i-a spus Ștefan Bănică Jr. după finalul momentului.
„M-a emoționat foarte tare momentul tău și versurile tale pentru că am înțeles dorința ta de a comunica niște sentimente prin muzică și prin aceste versuri care sunt foarte frumoase”, i-a spus și Loredana tânărului artist.
„Muzica poate schimba vieți. Uite care este puterea muzicii. Cred că toată lumea, și din sală, și de acasă, și din spatele televizorului are o lecție de învățat de aici. Tu trebuie să fii un învingător și ești un învingător astă seară la X Factor”, i-a transmis Florin Ristei.
Claudiu Moise a primit trei de „DA” din partea juraților.