Life

Cine este, de fapt, Babasha, manelistul care a urcat pe scenă la concertul Coldplay. A fost numărul 1 în trending pe Youtube

Cine este Babasha, tânărul care a cântat manele pe scena concertului Coldplay. A fost numărul 1, în trending, pe youtube.
13.06.2024 | 07:41
Cine este de fapt Babasha manelistul care a urcat pe scena la concertul Coldplay A fost numarul 1 in trending pe Youtube
Cine este Babasha. Cum a ajuns să cânte la concertul Coldplay în România. Sursa foto: facebook
ADVERTISEMENT

Este rumoare în spațiul public după ce Babasha, un tânăr artist, a urcat pe scena concertului de la Coldplay, miercuri seară, și a cântat o manea, stârnind huiduieli printre cei prezenți. Asta în timp ce era acompaniat de membrii trupei britanice. De altfel, mulți nu l-au cunoscut pe interpret și se întreabă cine este el, de fapt?

Cine este Babasha, tânărul care a cântat manele la concertul trupei Coldplay

Coldplay a susținut, miercuri seară, primul concert, din cele două zile cât va cânta în România. Joi, pe 13 iunie, membrii formației urmează să aibă un nou concert, pe Arena Națională din București. Evenimentul face parte din Turneul Music of the Spheres World Tour, prin care membrii trupei își promovează cel de-al 9-lea album.

ADVERTISEMENT

Circa 50.000 de români, din toata țara, și-au cumpărat bilete pentru a-și vedea idolii în carne și oase, dar nu se așteptau ca pe scenă să le cânte și…Babasha, și mai ales manele, gen de muzică despre care știm că unii îl agreează, iar alții nu. Tânărul muzician ar fi fost invitat la sugestia casei de muzică, aceasta dorindu-și să promoveze artiștii buni din România.

Chris Martin, unul dintre membrii Coldplay, a fost cel care l-a acompaniat pe Babasha, pe scenă, în vreme ce tânărul  interpreta o manea. ”Îl chem pe scenă pe noul meu prieten român, un tânăr artist pe care sper să-l primiti cu inima deschisă”, a spus Chris Martin când pe scenă și-a făcut apariția Babasha și apoi a început să cânte.

ADVERTISEMENT

Nu a durat mult până ca din mulțime să se audă huiduieli, destul de puternice, chiar dacă erau și persoane care îl aplaudau pe Babasha. Artistul și-a continuat numărul, încurajat fiind de Chris Martin, în pofida reacției neplăcute a publicului.

De asemenea, nemulțumirile au fost exprimate și pe rețelele de socializare. Unii români s-au declarat revoltați de faptul că și-au achiziționat bilet la un concert față de care aveau alte așteptări, nu să asculte manele.

ADVERTISEMENT

”O să vă rog să mă iertați că nu știu cine este domnul Babasha, pare un foarte tare tip pe muzică tip Oooouoooo să moara dujmanii meeeei. Înțeleg că cio domnul Babasha a fost invitat la sugestia casei de muzică, pentru a promova artiștii buni ai româniei.

Întrebarea mea ar fi…românii ăia care au propus așa ceva sunt căzuți în scufiță? (…) Nu pot decât să îmi imaginez cantitatea de spume pe care o poate face un om,care a plătit o pălărie de bani ca să asculte Coldplay și, pe scenă, iese un ți domn care cântă manele, numit Babasha”, a notat pe facebook, unul dintre cei prezenți la concert.

ADVERTISEMENT

Cum a ajuns Babasha să cânte cu Coldplay. Tânărul, viral pe youtube

Chris Martin a explicat că l-a găsit pe tânăr pe youtube și a fost impresionat de talentul lui. Ulterior, l-a invitat la concertul său. Cine este, totuși, Babasha? Aflați că videoclipurile lui au milioane de vizualizări pe YouTube.

Babasha este cântăreț de manele, iar melodia pe care a interpretat-o la concertul Coldplay se numește ”Păi Naa”, care l-a poziționat pe locul 1, în trending, pe youtube. De asemenea, melodia are peste 6 milioane de vizualizări.

Babasha s-a declarat foarte încântat de oportunitatea pe care a primit-o, de a cânta la evenimentul care cu siguranță i-a crescut faima. ”Păi Naa” ar fi compus-o chiar el și speră ca să spargă barierele între genurile muzicale din România.

ADVERTISEMENT
De ce Romina Gingașu a refuzat să ia numele de familie al soțului...
De ce Romina Gingașu a refuzat să ia numele de familie al soțului Piero Ferrari: „Știți ce se întâmpla după?”
Jocurile Olimpice de la Paris, o catastrofă: hoteluri goale, bilete nevândute și o...
Jocurile Olimpice de la Paris, o catastrofă: hoteluri goale, bilete nevândute și o sumă înfiorătoare cheltuită
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit...
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit fotbalistului cea mai mare sumă din istoria televiziunii! . Fiul Regelui s-a îmbogățit peste noapte
Vremea 22 iulie - 19 august 2024. Scăpăm de arșiță, revin furtunile puternice,...
Vremea 22 iulie - 19 august 2024. Scăpăm de arșiță, revin furtunile puternice, cu ploi torențiale și grindină
Strigăt de disperare al văduvei victimei lui Mario Iorgulescu! Cum s-ar fi putut...
Strigăt de disperare al văduvei victimei lui Mario Iorgulescu! Cum s-ar fi putut evita tragedia: Mi-a lăsat copiii orfani!
Naomi Hedman a renunțat la sutien și a întors toate privirile pe litoral....
Naomi Hedman a renunțat la sutien și a întors toate privirile pe litoral. Cum s-a afișat fosta iubită a lui Florin Ristei / FOTO
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Povestea resturantului Shorley. Ce se întâmplă cu localul din București care l-a fascinat...
Povestea resturantului Shorley. Ce se întâmplă cu localul din București care l-a fascinat chiar și pe Florin Piersic
Adriana Bahmuțeanu, încă un divorț. S-a despărțit de George Restivan
Adriana Bahmuțeanu, încă un divorț. S-a despărțit de George Restivan
Ramona Gabor rupe tăcerea despre Irinel Columbeanu, fostul cumnat: Din acest motiv m-am...
Ramona Gabor rupe tăcerea despre Irinel Columbeanu, fostul cumnat: Din acest motiv m-am mutat din țară
Ce scrie presa rusă despre scandalul provocat de Diana Șoșoacă în Parlamentul European
Ce scrie presa rusă despre scandalul provocat de Diana Șoșoacă în Parlamentul European
Ramona Gabor spune adevărul despre relația ei cu Irinel Columbeanu. „M-am mutat din...
Ramona Gabor spune adevărul despre relația ei cu Irinel Columbeanu. „M-am mutat din țară exact din acest motiv". Cum se înțelege cu Mr.Pink