Bosnia a reușit a doua calificare din istorie la un turneu final de Campionat Mondial, asta după ce s-a impus la Zenica în fața Italiei, în urma loviturilor de departajare, scor 4-1 (1-1 după 120 de minute). În momentul executării penalty-urilor însă, selecționata pregătită de Sergej Barbarez a avut parte de un ajutor nesperat, în persoana unui puști pe nume Afan Cizmic, copil de mingi la partida respectivă. Acesta i-a furat lui Donnarumma foaia cu instrucțiuni, iar astfel, goalkeeper-ul italian a pierdut toate indiciile referitoare la direcțiile în care urma să plonjeze.
După calificarea istorică, tânărul „erou” de la Zenica a fost invitat în platoul unei televiziuni locale (FaceTV) pentru a povesti pe larg evenimentul în care a fost implicat. Acesta a explicat că Donnarumma avea notate pe foaia respectivă toate instrucțiunile despre cum bat loviturile de departajare fotbaliștii din Bosnia, iar când a prins un moment de neatenție din partea portarului italian, a acționat. Donnarumma și-a dat seama rapid că foaia a dispărut, însă nu l-a suspectat nicio secundă pe tânărul Cizmic, ci pe polițiștii care se aflau în spatele porții. Ba mai mult, goalkeeper-ul celor de la Manchester City a încercat ulterior să-i rupă foaia cu indicații omologului său, Nikola Vasilj, însă fără succes.
„Pe foaie scria cum șutează fiecare jucător și că Donnarumma ar trebui să aștepte, să nu se arunce imediat, ci să le urmărească privirile adversarilor. După ce eu am luat această foaie, el (n.r – Donnarumma) s-a aruncat de cinci ori în partea stângă. A mers la noroc. A luat prosopul, a văzut că nu mai e foaia și le-a strigat polițiștilor, credea că ei au luat-o. Am văzut că era foarte dezamăgit. A încercat inclusiv să-i rupă foaia lui Nikola (n.r – Vasilj), dar nu a reușit”, a explicat Cizmic.
Mai apoi, tânărul copil de mingi a scos din pulover „arma crimei” și a precizat că el, împreună cu tatăl său, au decis să scoată la licitație foaia respectivă, iar toți banii strânși vor fi donați în scopuri caritabile: „Când am ajuns acasă, i-am spus tatălui meu. Ne-am înțeles să punem această foaie la licitație și să donăm toți banii strânși în scopuri caritabile”.
În urma succesului obținut la Zenica în fața Italiei, Bosnia a obținut a doua calificare din istorie la un turneu final de Campionat Mondial. Precedenta participare a avut loc în 2014, când competiția a fost găzduită de Brazilia, însă atunci, țara ex-iugoslavă nu a izbutit să treacă de faza grupelor.
De cealaltă parte, pentru „Squadra Azzurra” drama continuă. Este a treia ediție consecutivă de Cupă Mondială pe care italienii o ratează în urma unui eșec la baraj împotriva unei țări inferioare din punct de vedere valoric. În 2018, Italia a pierdut contra Suediei, în 2022 a cedat în fața Macedoniei de Nord, iar acum, în 2026, Bosnia a fost cea care a răpus-o pe cvadrupla campioană mondială. Ca urmare a acestei contraperformanțe, Președintele Federației Italiene de Fotbal, Gabriele Gravina, a demisionat din funcție. De asemenea, și selecționerul Gennaro Gattuso a fost înlăturat de la cârma echipei naționale.