News

Cine este, de fapt, Ionel Boldea, criminalul din Făget. Ce legătură avea cu victimele sale

04.07.2019 | 13:20
Cine este de fapt Ionel Boldea criminalul din Faget Ce legatura avea cu victimele sale
Ionel Boldea, atacatorul din Făget, după gratii 30 de ani. Sursa foto: Ziua News

Cine este, de fapt, Ionel Boldea, criminalul din Făget prins după 18 ore de căutări? S-au aflat o serie de lucruri stupefiante, la propriu și la figurat!, despre atacator, iar o parte dintre acestea pot explica, cât de cât, cum a putut avea loc nenorocirea de ieri dimineață. Reamintim că individul, aflat sub influența drogurilor, a omorât o femeie într-un parc din Făget și a rănit alte 5 persoane, după ce a furat o bicicletă și o mașină. Nu se afla la primele fărădelegi comise în viața sa…

Cine e Ionel Boldea, atacatorul din Făget

Unul dintre prietenii lui Boldea, admițând că un astfel de om ar putea avea prieteni, a povestit pentru ziarul Adevărul că Boldea ar fi ajuns în situația asta în urma mai multor… experiențe nefaste (?!). „Prietenul” a declarat că Boldea nu ar fi fost mereu violent și că, foarte probabil, anii petrecuți în Germania, unde lucra ca bucătar, l-au schimbat. A venit acasă cu 11.000 de euro. Pe care i-a tocat la… păcănele! Evident fără niciun rezultat, așa că, în timp, a devenit consumator și apoi dependent de droguri.

Deși inițial s-a crezut că Ionel Boldea a lovit cu bestialitate la nimereală, oameni pe care i-a întâlnit din întâmplare, având halucinații, locuitorii din Făget spun că atacatorul și familia atacată miercuri dimineața în zona parcului din Făget se cunoșteau…

Ionel Boldea a tocat 11.000 de euro la păcănele, după ce a venit din Germania. Sursa foto: tion.ro

Unul din prietenii lui Ionel susține că atacatorul nu era mereu violent. Unde a lucrat

Persoanele din localitatea timișană susțin că Boldea a mers țintit către cei doi soți pe care nu îi suporta pentru că s-ar fi opus relației pe care acesta o avea în trecut cu… fiica lor!

„Nu se manifesta cu violență mereu. Se enerva repede şi atunci nu mai ştia de el. A lucrat ca bucătar la ştrand, aici, în Făget. Era foarte bun. A fost în Germania şi a lucrat ca bucătar, în Munchen. A fost foarte apreciat şi a câştigat foarte mulţi bani. S-a întors acasă cu 11.000 de euro, dar i-a băgat pe toţi la păcănele. E adevărat, era dependent de droguri”, a spus unul dintre amicii lui Boldea pentru adevărul.ro.