Sport

Cine este, de fapt, soția lui Laurențiu Popescu de la Universitatea Craiova. Portarul a fost convocat de urgență la națională

Cu cine are o relație amoroasă Laurențiu Popescu, fotbalistul care a fost adus la națională în locul lui Ionuț Radu. Are o familie superbă alături de o tânără care l-a făcut tată.
23.03.2026 | 14:15
Cine e soția lui Laurențiu Popescu. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Toate privirile sunt ațintite asupra lui Laurențiu Popescu, portarul care a fost convocat la echipa națională de către Mircea Lucescu. Iată cine este, de fapt, soția fotbalistului care evoluează pentru Universitatea Craiova. Blondina i-a dăruit deja un copil, un băiat care are un an și două luni.

Cu cine se iubește, de fapt, Laurențiu Popescu

Laurențiu Popescu (29 ani) este marea surpriză din lotul naționalei. Anunțul a fost făcut la scurtă vreme după ce Ionuț Radu a suferit o accidentare, după meciul Celta Vigo – Alaves, scor 3-4, care s-a desfășurat duminică, 22 martie 2026. Selecționerul României nu a stat pe gânduri și a luat o decizie imediat.

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu a transmis că are nevoie de fotbalistul care poartă tricoul cu numărul 21, la Universitatea Craiova. Tânărul originar din orașul Filiași, județul Dolj, a fost convocat pe repede înainte, iar acum toată lumea vrea să afle cât mai multe amănunte despre acesta.

Sportivul este un familist convins, având o soție superbă cu care se mândrește pe rețelele de socializare. Acesta are o relație de lungă durată cu o blondină pe nume Alexandra Lăcătușu. Tânăra cu ochi albaștri și buze voluminoase l-a cucerit pe portarul care se afla în vacanță când a fost convocat la lot.

ADVERTISEMENT

Tânăra i-a dăruit un băiat pe data de 31 decembrie 2024. În prezent, micuțul Aris are un an și două luni, Laurențiu Popescu având numeroase imagini cu băiatul în spațiul online. În ceea ce o privește pe parteneră de viață, aceasta este o persoană discretă, dar care nu lipsește de la meciurile soțului.

ADVERTISEMENT

Laurențiu Popescu, susținut de parteneră în carieră

În noiembrie 2025, soția lui Laurențiu Popescu a izbucnit în lacrimi la meciul dintre Sănătatea Cluj și Universitatea Craiova, terminat cu scorul de 1-4. Partida în care oltenii au avut rolul de oaspeți a fost una care a devenit virală datorită unui moment neașteptat.

ADVERTISEMENT

Mai exact, totul a plecat de la un autogol la care goalkeeper-ul echipei din Bănie nu a avut nicio șansă. Suporterii Universității prezenți pe stadion au aplaudat în picioare reușita Sănătății, însă apoi au început să huiduie.

„Eu nu am ştiut că a fost autogol… Chiar şi aşa, e deranjat să-şi vezi soţul că ia gol, mai ales că a fost o perioadă destul de grea pentru noi. Mă bucuram să termine meciul fără să ia gol. Mă bucur că au câştigat”, a declarat Alexandra Popescu, potrivit as.ro.

ADVERTISEMENT

„Ştiu că a plâns, mi-a spus acum”, a completat Laurenţiu Popescu, care și-a consolat soția după acest moment, mai arată sursa menționată anterior. Cei doi sunt căsătoriți din octombrie 2023, formând un cuplu extrem de unit în prezent.