Denis Roabeș este solitul trupei The Motans și cel mai nou membru al echipei Pro TV. Artistul ocupă unul dintre scaunele juraților în sezonul 10 Vocea României. De mai mulți ani se iubește cu o frumoasă tânără din Cluj, iar povestea lor de dragoste este una inedită.
Pro TV a anunțat cine sunt cei care vor ocupa scaunele de jurați în sezonul 10 al concursului Vocea României. Dacă pe Smiley, Tudor Chirilă și Irina Rimes publicul îi cunoaște deja, surpriza este Denis Roabeș. Solistul The Motans se alătură echipei show-ului.
Cântărețul a declarat că pentru el este o adevărată provocare, însă una așteptată, și se bucură că are ocazia să se afle și în rolul de mentor. Se mândrește cu faptul că de-a lungul vieții a avut șansa să cunoască persoane care l-au ajutat să se formeze atât ca om cât și ca artist, astfel că vrea să dea mai departe o parte din toate lucrurile bune pe care le-a primit.
“În momentul în care am primit propunerea nu am ezitat. M-am dus la audiții foarte relaxat, desigur, adică nu m-am setat neapărat că o să fac parte din juriu. M-am dus de plăcere. Am zis că vreau să văd cum e această experiență, în ce constă. În momentul în care am fost sunat… m-am bucurat”, a spis cântăreţul, pentru FANATIK.
Denis Roabeș are 32 de ani și este originar din Republica Moldova. Și-a lansat albumul de debut, My Gorgeous Drama Queens, în anul 2018. De atunci a avut colaborări cu artiști mari, precum INNA, Delia și Irina Rimes.
“Atât timp cât eram în Republica Moldova nu-mi imaginam. Cumva era… nu știu neapărat dacă îndrăzneam să visez… până la capăt ceea ce trăiesc acum. Dar mă bucur foarte mult. Am și muncit. Dar sunt și un tip foarte leneș (râde – n.r.). Îmi place să fac lucrurile o singură dată, bine de tot ca să nu mă întorc la ele, asta este regula mea”, a mai spus Denis despre prezenţa sa în juriul Vocea României.
Trupa The Motans a devenit cunoscută pentru piesele în care iubirea este exprimată atât de metaforic. Cel care a dat numele formației este juratul Vocea României și ideea a pornit chiar de la visele cu pisici pe care le avea, acestea fiind și animalele sale preferate.
Nu doar vocea l-a ajutat pe Denis Roabeș să se facă remarcat în lumea muzicii, ci și talentul său de scriitor. Astfel, el a compus piese pentru mulți artiști consacrați.
În urmă cu câțiva ani, artistul spunea despre el că nu este altceva decât un om care și-a petrecut 25 de ani din viață căutându-și drumul, iar atunci când a făcut-o, a tras cu dinții pentru a-și vedea toate visurile realizate.
Denis Roabeș are de mai mulți ani o relație cu Bianca, o tânără din Cluj despre care nu se sfiește să declare că este cea care îl face fericit. Solistul The Motans și iubita lui s-au întâlnit pentru prima dată la un concert pe care l-a avut în orașul ei.
Ulterior, s-au regăsit după un alt spectacol din Dej, a invitat-o să mai petreacă puțin timp împreună și au mers să ia ceva de la băut de la benzinărie. Au găsit doar niște sticluțe mici de vodcă. Așa a început povestea lor de dragoste, iar de atunci, anual le cumpără când își sărbătoresc aniversarea.
„Bianca este insula mea! (…) Erau la benzinăria aia doar niște sticluțe mici de vodcă și i-am zis, ‘Bianca, dacă accepți ca asta să fie prima noastră întâlnire, eu pot să te servesc cu aceste sticluțe de vodcă’.
Mi s-a părut atât de stupid și atât de romantic în același timp. Țin minte că aveam și niște căni de ceai. Pentru noi, următorul an, era tradiție. Bianca cumpăra niște sticluțe de vodcă”, a explicat Denis Roabeș, în podcast-ul lui Radu Țibulcă.
De altfel, Denis Roabeș susține că nu i-a luat mult pentru a se îndrăgosti de Bianca. Afirmă că în ea a găsit acea „plasă de siguranță” de care avea nevoie.
„Am simțit că este ceva diferit acolo. Nu se compară cu nimic din ce am avut până atunci”, a completat solistul The Motans.