News

Cine este clericul radical Ebrahim Raisi, noul președinte al Iranului. Este bănuit de implicare în execuțiile politice din anii ’80

Ebrahim Raisi este noul președinte al Iranului. A fost procuror o mare parte din cariera sa.
19.06.2021 | 18:55
Cine este clericul radical Ebrahim Raisi noul presedinte al Iranului Este banuit de implicare in executiile politice din anii 80
Cine este Ebrahim Raisi, noul președinte al Iranului. Este bănuit de implicare în execuțiile politice din anii '80. Foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Ebrahim Raisi al-Sadati, apropiat al ayatollahului, este noul președinte al Iranului, conform rezulatelor parțiale.

Acesta a câștigat alegerile prezidențiale din Iran. Ultra-conservatorul le-a mulțumit iranienilor pentru susținere, după ce a obținut 62% dintre voturi.

ADVERTISEMENT

Ebrahim Raisi va avea o influență semnificativă asupra politicii interne și asupra afacerilor externe ale Iranului într-o perioadă foarte complicată care trebuie gestionată cu grijă și atenție. Învestirea în funcție va avea loc la începutul lunii august.

Ebrahim Raisi are un trecut plin de suspiciuni

Foto: Hepta.ro

Noul președinte al Iranului a fost procuror o mare parte din cariera sa. Ulterior, a fost numit în fruntea sistemului judiciar în 2019.

ADVERTISEMENT

Acesta se consideră cea mai potrivită persoană pentru a lupta împotriva corupţiei din țara sa.

Există însă destule suspiciuni privind trecutul său. Mai mulţi iranieni şi activişti pentru drepturile omului şi-au exprimat îngrijorarea privind rolul lui în execuţiile în masă ale prizonierilor politici din anii 80, potrivit Observatornews.

Ebrahim Raisi a pierdut alegerile din 2017

Raisi este un cleric musulman șiit în vârstă de 60 de ani, cu legături strânse cu liderul suprem Ayatollah Ali Khamenei și cu puternicul corp de gardă revoluționară islamică. El a candidat anterior la funcția de președinte și a pierdut în fața lui Hassan Rouhani în 2017.

ADVERTISEMENT

 „Raisi poate fi descris în mod echitabil ca un radical, unul dintre acei oficiali iranieni care este în mod deschis ostil ideii unui angajament mai profund cu guvernele occidentale”, a declarat analistul și președintele Grupului Eurasia, Ian Bremmer, conform The Time.

Alegerile din 2021 au venit într-un moment tensionat

Foto: Hepta.ro

Scrutinul din 2021 a venit într-un moment în care Iranul se află într-o situație complicată. Puterile mondiale încearcă să reînvie acordul nuclear iranian readucând Iranul și Statele Unite la masa negocierilor.

ADVERTISEMENT

Iranul se confruntă cu pandemia de coronavirus și o criză economică care cauzată de gestionare defectuoasă, dar și de sancțiunile americane reimpuse după ce administrația Trump a abandonat acordul nuclear.

În vârstă de 60 de ani, Raisi este în prezent sub sancțiuni impuse de Statele Unite, din cauza trecutului suspect

Președintele are al doilea rol în stat, în Iran

În sistemul politic iranian, ultimul cuvânt îl are întotdeauna ayatollah-ul Ali Khamenei. Iranul este condus încă de la Revoluția din 1979 după valorile conservatoare ale Islamului șiit, fiind adesea acuzat la nivel internațional de represiune politică internă sau chiar de terorism.

Președintele Hassan Rouhani, prin lege, nu a putut candida pentru un al treilea mandat consecutiv. Astfel, Ebrahim Raisi a fost considerat marele favorit al alegerilor.

ADVERTISEMENT
Tags: