FCSB a obținut calificarea în cupele europene în urma barajelor din play-out și a primit șansa de a-și continua seria neîntreruptă de participări în competițiile UEFA. Prima adversară a roș-albaștrilor va fi FK Auda, echipă care a terminat pe locul 5 în sezonul trecut, însă s-a calificat în Conference League prin câștigarea Cupei Letoniei.
FK Auda este un club înființat în anul 1969, fără o prea mare istorie în fotbalul din Letonia. Singurele trofee câștigate de micuța echipă se leagă de performanțele recente, mai exact câștigarea în două rânduri a Cupei Letoniei, asta după ce în 2021 clubul a revenit în prima ligă după o pauză de 16 ani.
Primul triumf în Cupa Letoniei a avut loc în sezonul imediat următor, cel din anul 2022, în timp ce al doilea s-a întâmplat în sezonul 2025. Dacă în România echipele se află în presezon, în Letonia cluburile se află la mijlocul competiției. În prezent, Auda ocupă locul al treilea în Letonia, după 17 etape, cu șanse minime la campionat, fiind la 11 puncte de liderul RFS, un adversar pe care FCSB l-a mai întâlnit în Europa League și contra căruia a câștigat cu scorul de 4-1. Meciul tur cu letonii este programat pentru 23 iulie, iar meciul retur se va disputa o săptămână mai târziu, pe 30 iulie.
Pe hârtie, FCSB nu ar trebui să aibă nici cea mai mică problemă împotriva letonilor de la FK Auda. Deținătoarea Cupei Letoniei are un lot cotat la 4.45 de milioane de euro, cu 50.000 de euro mai puțin decât cota de piață a lui Daniel Bîrligea, cel mai scump fotbalist din tabăra roș-albastră.
Dacă formația patronată de Gigi Becali nu s-ar fi despărțit de Darius Olaru, atunci bucureștenii s-ar fi putut lăuda cu doi jucători ce depășesc cota totală a lui FK Auda, fostul căpitan al lui FCSB valorând tot 4,5 milioane de euro, după ce a scăzut drastic în ultima perioadă, de la 7,5 milioane de euro.
Cel mai valoros jucător al celor de la FK Auda este chiar căpitanul de echipă. Este vorba de Eduards Daskevics, atacant lateral stânga cotat la 400.000 de euro și care are 10 contribuții ofensive în acest sezon, mai exact patru goluri și șase pase decisive. Un alt jucător important din lotul lui Auda este mijlocașul Wally Fofana, care are 3 goluri și 4 assisturi în stagiunea curentă.
FCSB a scăpat de puștiul minune al letonilor, care după doar jumătate de sezon pentru Auda a fost transferat de Gent. Belgienii au plătit 2,5 milioane de euro pentru Josue Vergara, un atacant panamez în vârstă de 18 ani, care a înscris de 13 ori și a pasat decisiv de 3 ori în doar 17 partide în campionatul leton. Tânărul fotbalist va fi adversarul lui Darius Olaru în campionatul Belgiei și li se va alătura celor de la Gent de la 1 iulie.
După cum spuneam, FK Auda s-a calificat în UEFA Conference League în urma câștigării Cupei Letoniei. Datorită coeficientului mic de țară, Letonia nu are niciun loc ce duce direct în preliminariile Europa League, așa cum are România, așa că echipa ce câștigă Cupa Letoniei se califică doar în turul al doilea din Conference League.
În drumul spre trofeu, Auda a trecut de ambele formații din capitala Letoniei: RFS (în semifinale) și Riga FC (în finală). Formația împotriva căreia a câștigat în actul final este nimeni alta decât campioana națională. Auda a câștigat cu 2-1, după ce Eduards Daskevics a fost servant perfect pentru colegii săi, cu două assisturi. La începutul sezonului, Auda și Riga FC s-au întâlnit din nou în Supercupa Letoniei, însă viitoarea adversară a lui FCSB nu a mai reușit să producă surpriza și a pierdut categoric, cu 1-4.
Deși este un club cu doar nouă sezoane în prima ligă din Letonia, FK Auda a reușit ca la finalul a patru dintre ele să se califice în cupele europene. În ultimii patru ani, viitoarea adversară a lui FCSB a fost de fiecare dată în preliminariile UEFA Conference League, însă nu a ajuns niciodată nici măcar în play-off.
Sezonul trecut, FK Auda a intrat în primul tur UEFA Conference League și a fost eliminată de Larne (Irlanda de Nord). În urmă cu două sezoane, Auda a trecut de B36 Torshavn (Insulele Feroe) în primul tur și de Cliftonville (Irlanda de Nord) în turul al doilea, dar a fost eliminată de Drita în turul al treilea. La prima participare din istorie, venită tot după obținerea Cupei Letoniei, Auda s-a calificat în turul al doilea din Conference League, însă a fost eliminată de Spartak Trnava (Slovacia).