Crima a avut loc joi, 12 august. Cadavrul femeii a fost descoperit de o nepoată a victimei, în jurul prânzului.
Tot de atunci oamenii legii îl caută pe Faur Valentin Nicuşor, bărbatul cu care femeia se afla în plin proces de divorț. Acesta este dispărut de patru zile.
Faur Valentin Nicuşor este un om de afaceri, cunoscut ca fiind o persoană violentă. Bărbatul este principalul suspect în cazul crimei educatoarei.
Vecinii spun că între cei doi au mai existat conflicte. Totuși, nu credeau că se va ajunge la un deznodământ tragic.
Femeia a fost găsită decedată, cu mai multe răni produse prin înjunghiere. „Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Cadavrul a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei,” au transmis oamenii legii.
„Devenise agresiv. De aia şi circa 7 de poliţie a avut probleme cu el. Au vrut să-l încătuşeze şi s-au tăvălit cu el pe acolo. Erau în divorţ, era de o gelozie rară,” a povestit o rudă a femeii, potrivit Observatornews.
„Era gelos şi pe rudele ei. Era foarte gelos şi acum că trebuia să plece să o ia pe fată s-o fi gândit că cine ştie ce sau cine ştie pe cine. I s-a pus pata şi a făcut ce a făcut,” a adăugat.
Femeia de 48 de ani avea doi copii cu fostul soț. Cei doi au divorțat în anul 2.000, iar, recent, custodia fiicei minore fusese acordată victimei de către Judecătoria Sectorului 2.
De-a lungul timpului, educatoarea a obținut mai multe ordine de restricție împotriva fostului soț. Și fiica cea mare a celor doi deținea un astfel de ordin.
Polițiștii au transmis că ușa casei nu a fost forțată. Individul avea cheile, iar victima îi permitea accesul.
„De trei zile se învârte prin Bucureşti şi nu se pune mâna pe el. Să-l prindă cât mai repede că nu ştie ce îi mai vine prin cap şi ce mai vede ciudat şi pe unde mai apare!”, spun, revoltate, rudele femeii, potrivit sursei citate mai sus.