Un fost jucător de fotbal de origine ghaneză, născut în Germania, a explicat ce a pățit înainte să se retragă complet din activitate. Sportivul recunoaște că nu și-a atins potențialul din cauza relației amoroase pe care a avut-o cu o jurnalistă superbă.
A evoluat în cele mai puternice campionate din Europa, dar la 36 de ani a decis să agațe ghetele în cuie. Trei ani mai târziu Kevin-Prince Boateng a făcut o mărturisire neașteptată despre cariera de jucător profesionist de fotbal. Fostul sportiv german a dezvăluit cum a ratat succesul, accidentările făcându-l să renunțe.
Fosta vedetă de la Barcelona și AC Milan a recunoscut că decizia de a ieși din activitate a fost pusă și pe seama unei povești de dragoste. A subliniat că este vorba de relația sentimentală cu italianca Melissa Satta (40 ani). Jurnalista susținea în urmă cu 10 ani, în glumă, că „face dragoste de zece ori pe zi” cu partenerul de viață. Acest lucru a fost confirmat acum și de acesta.
În cadrul unui podcast, fostul internațional ghanez a povestit că legătura amoroasă cu superba șatenă l-a împiedicat să își atingă potențialul. Din păcate, la momentul respectiv nu se gândea prea mult la sănătatea sa, având mai multe vicii. Acest lucru s-a tradus ulterior în numeroase accidentări care au avut loc pe terenul de fotbal.
„Presa tot publica articole precum ‘Boateng s-a accidentat din nou, nu are grijă de el’. Era adevărat, nu aveam grijă de mine, dar nu era de la țigări sau de la viața de noapte. Relația mea cu Melissa a fost o nebunie totală. Ne vedeam în jur de șapte ori pe săptămână și nu îi dădeam corpului meu nicio șansă să se recupereze.
Când pășeam pe teren, nu mai aveam nicio forță în picioare. Am lăsat fotbalul, banii și totul în plan secund. Când ești împreună cu o femeie frumoasă și celebră, uneori uiți că mai ești și sportiv profesionist”, a declarat spus Kevin-Prince Boateng, conform unei filmări distribuite pe rețeaua X.
„Când Milan se aștepta să ia campionate cu mine, eu îmi pierdeam toată energia în dormitor. Pentru că nu am reușit să balansez cum trebuie viața mea personală cu cea profesională, mi-am umplut cu accidentări de coșmar ceea ce ar fi trebuit să fie anii mei de glorie din carieră”, a completat fostul fotbalist.
Înainte de Melissa Satta, fostul internațional a avut o legătură sentimentală cu Jennifer Michelle. Apoi, fostul star de la AC Milan și Barcelona s-a iubit cu o tânără pe nume Valentina Fradegrada. Cei doi și-au unit destinele în iunie 2022, formând unul dintre cele mai frumoase și apreciate cupluri din domeniul sportiv.
După nuntă sportivul și-a schimbat numele de pe social media în Prince Fradegrada Boateng. A treia soție a lui Kevin-Price Boateng este de profesie model și influencer. Vedeta este originară din Italia, cei doi având o pasiune comună, și anume sportul. Creatoarea de conținut a practicat artele marțiale, având rezultate notabile pe plan intern.