Life

Cine este Gina Bradea. Câte de grele au fost începuturile pentru ”profa de gătit”, după ce i-a fost furată întreaga muncă

Cine este, de fapt, Gina Bradea, cunoscută drept ”profa de gătit”. A dat lovitura cu faimoasa rețetă de covrigi de casă, iar acum are milioane de fani.
17.03.2025 | 08:25
Cine este Gina Bradea Cate de grele au fost inceputurile pentru profa de gatit dupa ce ia fost furata intreaga munca
Gina Bradea are cel mai citit blog culinar din România. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Cine este ”Mama Gina”, femeia pe care o urmăresc milioane de români. Gina Bradea a transformat pasiunea pentru gătit într-o afacere de succes. Începuturile ei nu au fost deloc ușoare, dar toate eforturile au meritat din plin.

Cum a hotărât Gina Bradea să își facă un blog cu rețete

Gina Bradea este unul dintre cele mai cunoscute nume din mediul online. Cu milioane de fani, ”profa de gătit” sau ”Mama Gina” se poate lăuda cu cel mai mare blog culinar din România. Chiar dacă acum se bucură din plin de succes, viața ei nu a fost deloc una lipsită de probleme.

ADVERTISEMENT

În urmă cu câțiva ani, Gina Bradea nici nu visa că va ajunge faimoasă și că o vor admira milioane de persoane. Gina a plecat în Italia împreună cu fiul și soțul ei, iar acela a fost momentul care i-a schimbat viața. Izolată și fără ocupație, Gina a avut ideea de a-și crea propriul blog culinar, care astăzi este proiectul ei de suflet.

Prima rețetă care a dus-o pe drumul spre succes a fost cea de covrigi de casă. A publicat-o fără să aibă mari așteptări, însă, a avut parte de o surpriză. Rețeta sa a fost un real succes, dar și prima care i-a dat mai multă încredere să urmeze acest drum.

ADVERTISEMENT

”Prima rețetă publicată? Covrigii de casă. Au bubuit! A fost un succes imens, nu exista așa ceva atunci. Și am prins curaj.”, a pus ”Mama Gina”, potrivit antena3.ro.

”Profa de gătit” și-a recuperat cu scandal blogul furat de către o persoană de încredere

Începuturile Ginei Bradea nu au fost deloc ușoare. În momentul în care blogul ei a început să fie vizibil în online, o persoană de încredere i l-a furat. ”Mama Gina” își amintește și acum cât de grea a fost acea perioadă în care, practic, i-a fost furată întreaga muncă.

ADVERTISEMENT

”Mi-a trecut blogul pe numele lui. Eu nu puteam decât să scriu rețete, nu vedeam comentarii, nu puteam răspunde oamenilor. A fost groaznic”

ADVERTISEMENT

Gina Bradea a reușit să își recupereze blogul, însă, nu a fost deloc ușor. Acum, după mai bine de 10 de ani de la debut, ”profa de gătit” continuă să se bucure de succes și de aprecierea publicului. Rețetele ei sunt unele dintre cele mai simple de pe internet, iar asta pentru că ”Mama Gina” îi învață pe toți să gătească ”din ochi”.

”Eu fac parte din generația aia cu ‘făină cât cuprinde’, ‘sare după gust’. Dar oamenii de azi vor să știe gramajele exacte, timpul de coacere, temperatura. Așa că am învățat să le explic tot, pas cu pas. Eu nu ascund nimic.”, a mai spus ”Mama Gina”, pentru antena3.ro.

Fanii Ginei Bradea adoră să gătească după rețetele ei, iar acum unde preparatul nu iese așa cum trebuie, ”profa de gătit” oferă fiecăruia explicațiile necesare. Chiar dacă la mijloc este o muncă titanică, care ani la rând nu i-a adus niciun ban, acum, Gina Bradea se declară împlinită cu ceea ce face.

Tags: