Cea mai mare surpriză din preliminariile UEFA Champions League s-a înregistrat în Kazahstan, unde Kairat Almaty a reușit să o elimine pe Celtic și a obținut calificarea în faza grupei. Ambele partide din play-off s-au încheiat cu același scor, 0-0, iar kazahii s-au impus cu 3-2 la loviturile de departajare.
Campioană a Kazahstanului în sezonul trecut, când a câștigat al patrulea titlu din palmares, Kairat Almaty și-a început parcursul în UEFA Champions League încă din primul tur preliminar, unde a trecut cu scorul general de 3-1 de Olimpija Ljubljana. Apoi, formația din Kazahstan a revenit incredibil în „dubla” contra lui KuPS.
După un eşec cu 0-2 în Finlanda, Kairat s-a impus cu 3-0 pe teren propriu și a avansat în turul 3, unde a întâlnit Slovan Bratislava, echipă care a participat în faza grupei în sezonul trecut de Champions League. Formația pregătită de Rafael Urazbakhtin s-a impus cu 1-0 în meciul tur, iar după 0-1 în returul din Slovacia a triumfat la penalty-uri, 4-3.
Cea mai dificilă misiune a celor de la Kairat a fost fără îndoială în play-off, unde a avut-o ca adversară pe Celtic, formație cu un lot cotat la 130 de milioane de euro, de peste zece ori mai valoros decât al kazahilor. Chiar și în aceste condiții, gruparea din Almatî a făcut față, iar ambele dispute s-au încheiat la egalitate, 0-0. Echipa calificată s-a decis la penalty-uri, unde Kairat a avut câștig de cauză, 3-2. Martynovich, Arad și Sorokin au transformat, iar portarul Anarbekov a respins trei dintre execuțiile britanicilor.
Lotul celor de la Kairat este cotat de transfermarkt la doar 12.45 milioane de euro, kazahii fiind depășiți la acest capitol de șase formații din Superliga României: FCSB, CFR Cluj, Rapid, Universitatea Craiova, Dinamo și Universitatea Cluj. Doar doi jucători din lot au sosit la echipă în schimbul unor sume de transfer.
Este vorba despre Jug Stanojev, adus în 2024 de la Spartak Subotica, pentru 250.000 euro, și Jorginho, pentru care kazahii au plătit 100.000 euro celor de la Differdange în acest an. Ceilalți fotbaliști din lot provin din academia clubului sau au fost aduși din postura de jucători liberi de contract.
Kairat a devenit a doua echipă din Kazahstan care obține calificarea în grupa de UEFA Champions League, după FC Astana, în stagiunea 2015-2016. Gruparea din capitală a avut un parcurs onorabil într-o grupă cu Atletico Madrid, Benfica și Galatasaray, în care a înregistrat patru remize și două înfrângeri.
Orașul Almatî este situat aproape de granița Kazahstanului cu China, așadar deplasarea va fi una extrem de neplăcută pentru echipele din vestul Europei care participă în UEFA Champions League. Cea mai mare distanță dintre două grupări participante în faza grupei este de aproape 7.000 de kilometri, între Almatî și Lisabona, oraș reprezentat de Sporting, cu mențiunea că și Benfica ar putea fi prezentă, în cazul în care o învinge pe Fenerbahce în play-off.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/kairat-harta.jpeg)
Cu un coeficient de 5.500, Kairat este, de departe, echipa cea mai slab cotată din faza grupei, ultima formație care a ajuns la acest nivel al competiției cu un coeficient atât de scăzut fiind chiar FC Astana, în urmă cu un deceniu (3.825). În urna a patra, alături de Kairat, se vor afla formații importante, precum Galatasaray, Athletic Bilbao sau Newcastle United.
Dastan Satpayev, tânărul de doar 17 ani care a jucat un rol imens în parcursul celor de la Kairat, va semna cu Chelsea în vara anului următor, după ce va împlini 18 ani. Gruparea din Kazahstan, care ar urma să încaseze 4 milioane de euro în schimbul fotbalistului, a confirmat deja mutarea.