News

Cine este Liz Truss, noul premier al Marii Britanii. Când era studentă voia legalizarea canabisului

Ministru de externe în guvernul demisionarului Boris Johnson, Liz Truss a devenit noul prim-ministru al Marii Britanii după ce l-a învins luni pe Rishi Sunak, în competiţia internă din Partidul Conservator.
05.09.2022 | 15:51
Cine este Liz Truss noul premier al Marii Britanii Cand era studenta voia legalizarea canabisului
Liz Truss va prelua conducerea Guvernului Marii Britanii. Foto: flickr.com
ADVERTISEMENT

Mai departe, Liz Truss va fi învestită în funcția de premier marţi, în cadrul unei ceremonii organizate de regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral, în Scoţia.

Liz Truss preia funcția de premier de la Boris Johnson

Acolo va fi prezent și Johnson, pentru a-i prezenta demisia suveranei nonagenare. Amintim că Boris Johnson şi-a anunţat demisia în luna iulie, în urma criticilor dure din guvern și Partidul Conservator,

ADVERTISEMENT

Colegii de partid l-au făcut să înțeleagă că trebuie ”să existe un nou lider și, prin urmare, un nou prim-ministru”. După ce a fost transmis rezultatul competiției interne, Truss i-a mulțumit lui Boris Johnson:

O mare onoare să fiu aleasă lider al Partidului Conservartor, care a organizat unul dintre cele mai lungi interviuri pentru jobul de prim-ministru.

ADVERTISEMENT

Boris, ai reușit să duci până la capăt Brexitul, ai reușit să îl distrugi pe Jeremy Corbyn (n.r. – liderul laburist), ai reușit să demarezi o campanie de vaccinare de succes și ai reușit să-i ții piept lui Vladimir Putin. Ești admirat de la Kiev și până în Carlisle.”

Truss are mână liberă până în decembrie 2024

În continuare, Truss și cabinetul ei vor conduce Marea Britanie până la următoarele alegeri generale, programate pentru decembrie 2024. Liz Truss a fost născută în anul 1975, iar la 26 iulie a împlinit 47 de ani. Ea a fost numită la conducerea Ministerului britanic de Externe în urmă cu un an.

ADVERTISEMENT

Înainte de acest pas, a mai fost Secretar de stat pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale. De asemenea, Truss a fost și Secretar de Stat pentru Justiție. Membră a Parlamentului Marii Britanii încă din anul 2010, ea a studiat Filosofia, Politica și Economia la Merton College, în cadrul Universității Oxford.

Înainte de a se înscrie în Partidul Conservator (n.r. – 1996), ea a lucrat pentru companiile Shell și Cable & Wireless. În perioada adolescenței, noua șefă a Guvernului Marii Britanii s-a remarcat pentru mesajele legate de legalizarea canabisului și abolirea monarhiei.

ADVERTISEMENT

În privința invaziei Rusiei în Ucraina, Truss a a spus că aliații ”trebuie să-și dubleze eforturile” pentru a determina plecarea trupelor Moscovei inclusiv din Crimeea. Ea este de 22 de ani cu Hugh O’Leary, alături de care are două fete.

ADVERTISEMENT