Mamdouh Elssbiay este noul mister Olimpia! Egipteanul de 36 de ani a câştigat cel mai important titlu din concursurile de culturism la nivel mondial pentru prima dată în carieră şi a încasat o sumă de şase cifre.
Elssbiay este la a şaptea participare la prestigioasa competiţie, debutând în 2013, cu un loc 8, cel mai slab pe care l-a avut. A lipsit la ediţia din 2019, dar a revenit în forţă anul acesta.
Cea mai bună clasare anterioară succesului de acum fusese în 2017, când a fost al doilea, în spatele lui Phil Heath, de şapte ori campion.
Premiul încasat de egipteanul Mamdouh Elssbiay pentru titlul său de Mister Olimpia este de nu mai puţin de 400.000 de dolari. Locul 2 primeşte 150.000, iar al treilea 100.000.
„Acest trofeu nu e numai pentru mine, ci și pentru cei dragi. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat“, a fost mesajul egipteanului.
Pe poziţia secundă s-a clasat Brandon Curry, campionul ediţiei precedente, iar pe 3 a venit Phil Health, campionul absolut în perioada 2011-2017 în care a adunat 7 titluri.
Elssbiay a reuşit o performanţă istorică şi o premieră în istoria concursului reuşind să se claseze primul şi în topul preferinţelor publicului. Egipteanul a primit şi Premiul People’s Champ (Campionul Poporului), fiind pentru prima dată când această distincţie merge către cel care a devenit Mister Olimpia în aceeşi ediţie.
La nivel modial, cel mai cunoscut câştigător al titlului de Mister Olimpia este Arnold Schwarzenegger. Deşi celebritatea a dobândit-o la Hollywood, Arnold a avut o carieră de succes în culturism, cu nu mai puţin de 7 titluri mister Olimpia.
Cele mai multe succese din istorie au însă Lee Haney şi Ronnie Coleman, ambii cu câte 8. „Terminatorul“ Arnold şi Phil Health au câte 7, iar Dorian Yates şase.