Marc Patrick Mitrașcă a făcut senzația la Next Star în ediția difuzată de Antena 1 pe 29 mai 2021. Concurentul i-a impresionat enorm pe membrii juriului concursului de talente.
Patrick nu este însă pentru prima oară prezent pe scena Next star. Băiatul a participat în această emisiune și acum doi ani, însă atunci nu a reușit să îi convingă pe jurați că merită să meargă mai departe.
În acest timp și-a perfecționat vocea, iar de data asta i-a lăsat pe toți cu gura căscată. Nu doar că a revenit în competiție, dar a reușit să obțină biletul pentru marea finală a concursului.
Marc s-a transformat în cel de-al doilea finalist al acestui sezon, după reușita lui Ami Bălțeanu din 22 mai, când a avut loc premiera acestei ediții.
Patrick a interpretat melodia „It s my time”, iar Ștefan Bănică și Loredana Groza au lăcrimat când i-au auzit vocea. Cei doi jurați au știut încă din primele minute ale prestației că el are toate șansele să devină finalist.
În cea de-a doua ediție Next Star 2021 au existat momente mult mai diversificate. Telespectatorii au putut urmări momente spectaculoase de muzică, dans și circ. Doar unul a reușit să învingă!
„Am stat să punem în balanță mai multe aspecte. Dacă vocea omenească și expresia corpului omenesc pot concura cumva sau care e mai impresionantă”, a motivat Loredana Groza alegerea juraților.
„Ne-am fi dorit să meargă mai mulți în finală. Decizia noastră este în funcție de performanța din această seară, nu de performanța de mâine sau de ieri. Nu e nimic definitiv. Este doar o decizie temporară”, a ținut să le spună Loredana Groza copiilor.
Primul concurent calificat în finala Next Star a fost Amir Bălțeanu, un tânăr pianist nevăzător care a făcut-o pe Loredana să plângă săptămâna trecută.
Băiatul se va lupta în marea finală cu Patrick Mitrașcă și concurenții care se vor califica în fiecare sâmbătă seara. Tânărul nevăzător a spus că din marele premiu și-ar dori să își cumpere un pian.
Copiii de la Next Star se bat pentru marele premiu de 20.000 de euro, dar și oportunitatea de a se lansa în domeniul artistic în care activează.