Cine este Mihail Sebastian, scriitorul român sărbătorit de Google

Alexandru Năstase   
în HotNews
18/10/2020, 16:13
Cine este Mihail Sebastian, scriitorul român sărbătorit de Google GALERIE FOTO
Mihail Sebastian a murit la doar 38 de ani. Sursa foto - captură google

FANATIK îți spune cine este Mihail Sebastian, scriitorul român sărbătorit de Google! Compania americană i-a dedicat astăzi un doodle, adică o imagine postată pe prima pagină a celui mai important portal de căutări din lume.

Născut pe numele de Iosif Hechter, Mihai Sebastian a fost un filosof și scriitor român, de origine evreu. Acesta a publicat mai multe romane, dramaturgie, dar și critică literară. De asemenea, în timpul scurteri vieți, Sebastian a activat ca publicist, având printre altele chiar și o cronică muzicală.

Interesant este că Mihail Sebastian a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Nae Ionescu. După moartea a lui Sebastian, posteritatea i-a fost asigurată în principal de piesele de teatru. Totul avea să se schimbe în 1996, atunci când i-a fost publicat Jurnalul.

Totul despre Mihail Sebastian, scriitorul român sărbătorit de Google!

Cartea a suscitat controverse aprinse în societatea românească, fiind contrară imaginii idealizante a elitei intelectuale interbelice. Sebastian a absolvit studii universitare de drept și filozofie la București. A încercat să-și dea doctoratul la Paris, dar tentativa a fost un eșec.

Descoperit de Nae Ionescu, președintele comisiei sale de bacalaureat, a fost invitat de acesta să colaboreze la revista Cuvântul, unde l-a cunoscut pe Mircea Eliade, unul din viitorii săi prieteni. De remarcat că prin legislația antisemită de la începutul anilor ’40, lui Sebastian i s-a interzis să mai funcționeze ca jurnalist.

Mai mult de atât i s-a retras și licența de avocat pledant, în timp ce reprezentarea pieselor sale a fost interzisă din cauza faptului că era evreu. De altfel, pentru a putea reprezenta piesa Steaua fără nume a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu.

A debutat în literatură în 1932 cu un volum foarte scurt, Fragmente dintr-un carnet găsit, apoi în același an a publicat un volum de nuvele, Femei. Nu s-a oprit aici și a publicat mai multe romane, Orașul cu salcâmi, 1935, considerat roman al adolescenței și foarte bine primit de public, Accidentul, în 1940, ambele influențate de Marcel Proust, Gustave Flaubert și de alți romancieri francezi.

În anul 1934 publică un alt roman, De două mii de ani, de această dată despre ce înseamnă să fii evreu în România. Cartea avea să devină celebră din cu totul alte motive. O prefață scrisă de Nae Ionescu în care încerca să fundamenteze antisemitismul din perspectivă teologală, conchizând că evreii nu au nici o putință de salvare întrucât sunt evrei, avea să schimbe totul.

Sebastian se impune în literatura română ca dramaturg cu piesele de teatru Steaua fără nume, Jocul de-a vacanța, Ultima oră. Piesa Insula a rămas neîncheiată.

Un alt detaliu intreresant este acela că manuscrisul inițial al romanului Accidentul, cuprinzând cinci capitole, i-a fost furat lui Mihail Sebastian în Franța, iar autorul nu l-a mai găsit niciodată. Drept pentru care a fost nevoit să-l rescrie de la zero.

Jurnalul său intim, ținut în anii unei sălbatice resurecții a antisemitismului, adică în perioada 1935-1944, a fost publicat postum, abia în 1996. Originalul a fost scos din țară prin curier diplomatic de fratele său mai mic, Andrei Benu Sebastian, și a ajuns la Ierusalim.

Între timp, Jurnalul a fost publicat și în Franța, SUA, Olanda, Cehia și de curând și în Germania și Suedia. Opera sa este pe cale de a fi (re)descoperită atât în țară cât și în străinătate. 2007 fiind anul centenarului nașterii lui Mihail Sebastian, în țara sa și în străinătate au fost publicate noi studii despre scriitor și creația sa.

Cum a murit Mihai Sebastian

Mihai Sebastian și-a pierdut viaţa într-un accident teribil. Într-o zi de marți, 29 mai 1945,  pe la ora 14.00, scriitorul, gazetarul şi profesorul Mihail Sebastian, în vârstă de 38 de ani, mergea spre Universitatea Liberă Democratică din Bucureşti.

Urma să susţină o prelegere despre Balzac, primul său curs de literatură universală. La ora 15.00, traversează staţia de tramvai de la Biserica Sfântul Nicolae şi este accidentat de un camion, pe Bulevardul Regina Maria. Un sfert de oră mai târziu, încetează din viaţă. A doua zi are loc înmormântarea, la Cimitirul Evreiesc Filantropia, unde vin nenumăraţi intelectuali. Dintre ei nu lipsesc Camil Petrescu, Geo Bogza, Perpessicius, Petru Comarnescu, Al. Philippide, Cella Serghi, Ion Biberi, Anton Bibescu.

Cum s-a transformat prietenia cu Mircea Eliade

”Prietenia dintre Eliade şi Sebastian a fost una de excepţie, nu numai prin profunzimea ei, dar şi prin modul accidentat în care s-a manifestat. O prietenie dostoievskiană, dacă n-ar fi şi eugenionesciană”, spuneau experții despre cei doi.

Însă, în preajma alegerilor din 1937, Eliade scrie în Buna Vestire, cotidian apropiat de Mişcarea Legionară, textul ”De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare?”, cu celebra de acum frază: ”Poate neamul românesc să-şi sfârşească viaţa… surpat de mizerie şi sifilis, cotropit de evrei şi sfârtecat de streini…?” Este unul dintre momentele pe care Sebastian şi le notează în Jurnal, dar prietenia dintre cei doi nu e încă de tot compromisă.

În  1938, Mircea Eliade a fost arestat pentru simpatii legionare şi închis, vreme de un an, în sanatoriul de la  Miercurea Ciuc. După ce este eliberat, scrie piesa ”Iphigenia” , cu dese trimiteri la ideologia legionară, la reprezentanţia căreia Sebastian refuză să meargă.

Este şi momentul din care Mircea Eliade şi Mihail Sebastian, cei doi mari prieteni de la Criterion, nu se mai regăsesc unul în preajma celuilalt.

Mihail Sebastian a murit, strivit de unul dintre primele camioane sovietice care au intrat în Bucureşti, înainte ca Mircea Eliade să îi explice măcar de ce l-a evitat, în vizita pe care o făcuse la Bucureşti, în vara anului 1942, cu un mesaj pe care îl aducea de la Salazar mareşalului Antonescu. Sebastian e atât de devastat de faptul că prietenul lui nu îi dă niciun semn, încât consemnează, în Jurnalul devenit celebru după 1989, despărţirea fără întoarcere: ”Cu adevărat, nu am nimic, absolut nimic nici să-i spun, nici să-l întreb”.

Mircea Eliade va explica, în varianta lui, acest episod, dar o va face câteva decenii mai târziu. Într-o scrisoare către Gershom Scholem, citată de Andrei Oişteanu în cartea ”Religie, politică şi mit”, Mircea Eliade s-a justificat, spunând că era urmărit de agenţi ai Siguranţei Statului şi că nu a vrut să îi pună pe aceştia pe urmele lui Sebastian, provocându-i astfel un necaz în plus. Nu este singura scuză pe care o formulează Eliade: în jurnal, el îşi notează o altă explicaţie, una umană, care lui Andrei Oişteanu i se pare mult mai plauzibilă: ”Mi-era, atunci, ruşine de mine – consilier cultural la Lisabona – şi de umilinţele pe care le îndura el, pentru că se născuse şi voise să rămână Iosif Hechter”.

Eliade află despre moartea prietenului său la Lisabona şi există o notă în jurnal chiar din acea zi: ”Vestea mă emoţionează prin absurdul ei. Mihai a trăit, fără îndoială, o viaţă de câine în aceşti ultimi cinci ani…În visurile mele, era unul dintre cei doi trei oameni care mi-ar fi făcut Bucureştiul suportabil. Chiar în climaxul meu legionar, l-am simţit aproape”.

Închide ×