Iuliu-Alin Udriște este vicepreședintele filialei PNL Mehedinți, iar la alegerile din 2020 a fost al treilea pe listele pentru Camera Deputaților ale liberalilor. Această poziție nu s-a dovedit suficientă pentru a-i asigura un mandat de parlamentar, însă a ajuns în scurt timp director general al unei mari companii de stat. Salariul încasat de aici este mai mult decât dublu față de cel de parlamentar.
Parlamentul a votat luni validarea mandatului de deputat al lui Iuliu-Alin Udriște, în locul lăsat liber ca urmare a demisiei fostului ministru al energiei, Virgil Popescu, ales europarlamentar la alegerile din luna iunie. Iuliu Udriște, care a fost al treilea pe lista liberalilor la Mehedinți, își va exercita mandatul de deputat doar câteva luni, până la alegerile din noiembrie.
„Se validează mandatul de deputat al domnului Udriște Iuliu-Alin, declarat supleant la alegerile din 6 decembrie 2020, în Circumscripția electorală nr. 27 Mehedinți, pe lista Partidului Național Liberal, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului deputat Popescu Virgil-Daniel”, se arată în Hotărârea Camerei Deputaților, publicată în Monitorul Oficial.
Trecerea la mandatul de deputat va reprezenta însă pentru Iuliu Udriște o diminuare a veniturilor sale financiare. Asta pentru că, imediat după ce Virgil Popescu a fost numit ministru al economiei după alegerile din 2020, Iuliu Udriște avea să fie numit director general al Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM), companie unde acționar unic este chiar Ministerul Economiei.
Potrivit ultimei declarații de avere, salariul pe care Udriște l-a încasat în fruntea companiei de stat în anul 2023 a fost de 343.991 lei, adică peste 28.000 lei pe lună. La acești bani se adaugă alți 12.581 lei, indemnizația de consilier județean. Noul deputat liberal va trebui să renunțe la ambele funcții, în condițiile în care ambele sunt incompatibile cu calitatea de deputat, potrivit Legii 161/ 2003.
În condițiile în care salariul unui parlamentar este de circa 18.700 lei, înseamnă că noul deputat liberal de Mehedinți a renunțat la aproape jumătate din salariul său pentru noua funcție de demnitar. De remarcat că ascensiunea politică a lui Iuliu Udriște începe în anul 2016, atunci când trece de la PSD la PNL și este ales imediat în CJ Mehedinți, de unde, opt ani mai târziu, ajunge astfel în Parlament.
Potrivit ultimei declarații de avere, Iuliu Udriște deține 13 terenuri, cinci dintre acestea moștenite, un spațiu comercial în Drobeta Turnu Severin, și acesta moștenit, un depozit bancar de 368.000 lei și alți 32.000 lei într-un fond de investiții administrat de Fondul Proprietatea.
Acesta mai susține că deține 100 de acțiuni la SC Rompan Proiect Service Srl și este asociat în cadrul firmei la SC Cosminutza Srl. Potrivit declarației de avere, acțiunile la prima firmă i-au adus dividende de 60.000 lei, dividende emise pentru perioada 2021-2023. Anul trecut, Iuliu Udriște a mai încasat alți 121.000 lei, dividende de la Fondul Proprietatea, însă în declarația de avere nu menționează că ar deține acțiuni la acest fond de investiții.
În ceea ce privește firma în care spune că este asociat, SC Cosminutza Srl, unde potrivit platformei Termene.ro deține în prezent 100% din acțiuni, aceasta avea doar un angajat în anul 2023 și a realizat un profit de 2.250 lei, la o cifră de afaceri de doar 16.000 lei. Firma are ca domeniu de activitate „acvacultura în ape dulci”, iar anul trecut ajunsese la datorii de peste 80.000 lei.
Iuliu Udriște a mai fost asociat la o altă firmă, Proora Impex Srl, în prezent radiată. FANATIK a scris pe larg despre contractele publice pe care firmele lui Iulian Udriște le-au avut dar și despre faptul că, în anul 2003, firma Proora Impex cumpăra de la Ministerul Agriculturii pentru suma de 1,6 miliarde lei Piscicola Neamț. În 2013, deputatul liberal de Neamț, Dorin Ursărescu avea să caracterizeze această privatizare drept „cea mai mare escrocherie a deceniului din judeţul Neamţ”.
Dorin Ursărescu nu va putea discuta în Parlament această privatizare cu noul deputat liberal, în condițiile în care ultimul său mandat a fost între 2012 și 2016, iar în anul 2020 avea să fie condamnat pentru fapte de corupție la o pedeapsă de doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare. Avea să fie a doua condamnare pentru fostul deputat liberal, trecut ulterior la ALDE.
Revenind la Iuliu Udriște, soția acestuia, și ea angajată la stat – consilier la Consiliul Concurenței, dar și manager de proiect la una din firmele unui asociat al soțului, menționa în declarația de avere din anul 2022 încasarea sumei de 828.665 lei, reprezentând doar prima rată dintr-o tranzacție imobiliară. Astăzi, aceasta are în conturi puțin peste 300.000 lei.