Burlacul a mărturisit că frumoasa șatenă are stofă de soție, dar își dorește cu totul altceva în momentul de față. Tânăra originară din Vulpeni, județul Dolj, a rămas surprinsă de alegerea făcută, dar va continua să fie prietenă cu vedeta.
Fosta concurentă de la Antena 1 locuiește de ani buni în Craiova, acolo unde este consultat financiar. Oana Barbu este pasionată de muzică și fotbal, în prima ediție a emisiunii venind cu o minge semnată de jucătorii de la Universitatea Craiova.
„Nu sunt nici bogată și nici cunoscută. nu vă mai luați după aparențe”, se descrie Oana Barbu pe rețelele de socializare, acolo unde a lăsat o primă impresie despre emisiunea la care a luat parte.
Frumoasa olteancă a trăit la intensitate maximă experiența din Turcia, având numai cuvinte de laudă pentru Andi Constantin. Tânăra îl descrie pe Burlac ca fiind un om cu principii, echilibrat, educat și mereu acolo.
În altă ordine de idei, șatena susține că s-a bucurat de competiție pentru că a avut șansa să se cunoască mai mult pe sine. Și-a dat seama ce își dorește cu adevărat de la ea, dar și de la omenii din jur și totodată, a învățat să vadă partea plină a paharului.
„Am trăit ceva unic, negândindu-mă vreodată că viața mă va duce pe acest drum. A fost o plăcere să vă cunosc pe fiecare în parte, să învăț câte ceva de la voi și, sper eu, că a fost o colaborare reușită!
Sper că v-am pus zâmbete pe buze și v-am transmis puțin din starea mea de spirit pozitivă”, a scris Oana Barbu pe pagina ei de Instagram, după eliminarea de la Burlacul.
Andi Constantin a fost atras încă din prima clipă de Oana Barbu, datorită zâmbetului și cumințeniei. Burlacul i-a spus la un moment dat că are stofă de soție, șatena numărându-se printre preferatele sale din competiție.
Eliminarea tinerei din show-ul de la Antena 1 nu-i va împiedica pe cei doi să fie prieteni, lucru pe care fosta ispită de la Insula Iubirii l-a promis solemn. Din nefericire, între ei nu s-a legat o conexiune specială din punct de vedere amoros.
„Consider că ești în momentul perfect al vieții tale să faci lucrul ăsta, dar eu nu sunt cel care merită să se bucure de toate calitățile pe care tu le ai. Mă uit la tine și văd o femeie fără cusur, o femeie cu care am încercat, mi-am dorit, am sperat.
Îmi doresc să fim prieteni. În mine vei găsi oricând un prieten, dacă vei avea nevoie de un sfat, oricând, iar asta e o promisiune”, i-a spus Andi Constantin oltencei după ce a luat decizia de a o scoate din joc.