Oana Zara se alătură serialului ”Lia”, care va apărea în curând, la Antena 1, pe micile ecrane ale românilor. Cine este, mai exact, actrița.
Oana Zara are 26 de ani și de ceva vreme este foarte celebră pe rețelele de socializare, alături de iubitul ei, cântăreţul Bogdan Medvedi, cu care are o relaţie de circa şapte ani.
“Cheia unei relații lungi nu sunt doar fluturașii și iubirea de început, implică și responsabilitate, sinceritate și cât de mult ești dispus să îl ajuți pe celălalt când îi este greu. Eu i-am cunoscut părinții mai devreme, aveam un concert în Brașov și acolo au venit și părinții ei”, declara solistul, într-o emisiune TV.
Despre tânără se zvonește că ar fi avut o relație cu Smiley, lucru pe care artista l-a negat cu vehemenţă. “Nu a existat niciodată o relație între mine și Smiley, nu am avut nicio legătură, alta decât cea profesională”, a spus ea pentru Click.
Dincolo de acestea, Oana Zara este foarte mândră de oportunitatea care i s-a ivit în cale. Pe contul său de facebook, și-a anunțat fanii că o vor putea urmări în serialul ”Lia”.
”Sunt extrem de fericită că fac parte din proiectul @lia_antena1 care va începe în curând pe @antena1_oficial. Multumesc @ruxandraion pentru că m-ați distribuit în rolul Danei și pentru sfaturile pe care mi le dați zi de zi la filmări.
Abia aștept s-o cunoașteți pe Dana! E o fată care a trecut prin multe greutăţi, în special din cauza lipsurilor materiale. A renunţat la visul ei, dansul, desi era cea mai bună, pentru că ceilalţi copii râdeau de ea că este săracă.
Greutăţile au făcut din ea o femeie puternică şi poate dură, însă nimeni nu ştie cu adevărat ce este în spatele ei!”, a scris actrița pe contul său de facebook.
Serialul ”Lia” va difuzat în curând pe Antena 1 și este inspirat din serialul turcesc ”Prizoniera dragostei”. Pelicula este produsă de Ruxandra Ion.