Sport

Cine este omul care l-a adus pe Alex Dobre la Rapid. A câștigat campionatul cu Marius Șumudică

Alex Dobre a semnat cu Rapid datorită socrului său. Valentin Covaciu, antrenor de portari la juniorii Rapidului, a făcut parte din staff-ul lui Șumudică, în mai multe mandate
22.10.2024 | 23:47
Cine este omul care la adus pe Alex Dobre la Rapid A castigat campionatul cu Marius Sumudica
Alex Dobre (foto, stânga) a semnat cu Rapid datorită socrului său. Valentin Covaciu (foto dreapta, alături de Marius Șumudică) este antrenor de portari la juniorii Rapidului și a făcut parte din staff-ul lui Șumudică, în mai multe mandate Colaj foto: Fanatik/instagram
ADVERTISEMENT

Alex Dobre (26 de ani) i-a cucerit pe fanii Rapidului încă de la primul meci în Giulești. Fotbalistul achiziționat liber de contract în octombrie, după despărțirea de Famalicao, locul 8 în campionatul trecut al Portugaliei, și-a făcut un debut de vis.

Cine este omul care l-a adus pe Alex Dobre la Rapid

Alex Dobre a marcat două goluri în 30 de minute jucate în meciul cu Farul, scor 5-0, luni, 21 octombrie, în etapa a 13-a din SuperLiga. În urma acestei victorii categorice, Rapid se pregătește cu un moral ridicat pentru derby-ul cu FCSB, programat duminică, 27 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională.

ADVERTISEMENT

”Pe Alex Dobre îl știm cu toții cât de cât, e român. Nu s-a înțeles cu CFR Cluj, a vorbit cu domnul Șucu. Am avut o ședință toți din conducere și am decis să îl luăm. Din ce știu, nu se rezolvase cu CFR Cluj și l-a contactat pe Dan.

Alex Dobre și-a dorit foarte mult să joace la noi. Ne-am pus de comun acord că e un jucător bun și am decis să îl luăm. Tatăl soției lui lucrează la noi, e antrenor la juniori, din ce știu eu”, a menționat Victor Angelescu, acționar minoritar la Rapid.

ADVERTISEMENT

Valentin Covaciu, socrul lui Alex Dobre, este campion cu Astra. A fost antrenor de portari în staff-ul lui Marius Șumudică

Socrul lui Alex Dobre este Valentin Covaciu (55 de ani), antrenor de portari la juniorii Rapidului. Covaciu, care a făcut junioratul la Sportul Studențesc, este bun prieten cu Marius Șumudică.

ADVERTISEMENT

El a făcut parte din staff-ul lui Șumi, încă de la prima experiență a acestuia ca antrenor principal, pe banca echipei Rocar București. Apoi, Valentin Covaciu a colaborat cu Marius Șumudică la mai multe cluburi din țară și străinătate. La Astra Giurgiu au campionatul și Supercupa României în 2016 și au ajuns în primăvara europeană.

ADVERTISEMENT

De-a lungul carierei sale, tatăl soției lui Alex Dobre a mai activat ca antrenor de portari sub comanda lui Dan Petrescu, Gheorghe Mulțescu sau Constantin Gâlcă. Valentin Covaciu a lucrat la Al Raed (Arabia Saudită), FC Vaslui, Farul Constanța, Al Tawoon, Al Shaab (Emiratele Arabe Unite), Unirea Urziceni, Astra Giurgiu, Kayserispor, Vejle.

Familia e mulțumită că Alex Dobrea ajuns la Rapid

Familia este mulțumită că Alex Dobre a ales să să joace pentru Rapid. ”Simt multă bucurie că s-a întors acasă. Este adevărat că Alex trebuia să fie altundeva acum, dar este bine că a ajuns la Rapid, o echipă importantă în România și o echipă de tradiție.

ADVERTISEMENT

Are suporteri fantastici. Deja știam prima strofă din imn, acum le învăț pe celelalte. Bunicul lui Alex era rapidist, rapidist!

Chiar am vorbit cu Mihai (n.r. tatăl lui Alex) să mergem în galerie la primul lui meci. Mihai are niște veri acolo în galeria Rapidului. Vreau să văd și eu atmosfera din mijlocul suporterilor. Alex e totul nostru”, a dezvăluit pentru FANATIK, Veronica Dobre, mama noului star din Giulești.

  • 12.000 de euro salariu lunar și 100.000 de euro la semnătură a fost oferta cu care Rapid l-a convins pe Alex Dobre să joace în Giulești

Marius Șumudică: ”Alex Dobre e tanc”

Alex Dobre a impresionat prin calitățile fizice și tehnice. ”E tanc, n-am văzut în viața mea fizic ca al lui. E Drăguș 2”, l-a caracterizat antrenorul Marius Șumudică, la FANATIK SUPERLIGA.

Secretul formei fizice arătate de Alex Dobre este pregătirea suplimentară pe care a făcut-o în Portugalia cu fostul preparator fizic al lui Cristiano Ronaldo, în afara programului pe care îl avea la Famalicao. Extrema lucrează în continuare individual online cu Mário Simões.

"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie