Noi detalii cu privire la omul de afaceri răpit din parcarea unui bloc din Capitală, în urmă cu aproape o săptămână, pe 2 mai. Victima este un tânăr moldovean, în vârstă de 33 de ani, care investește în criptomonede.
El a fost sechestrat din parcarea subterană a unui complex de lux din nordul Bucureștiului, aici unde locuiește. A fost băgat cu forța într-o dubă. Făptașii sunt trei indivizi, care se pare că ar fi tot moldoveni.
Potrivit Antena 3, agresorii cunoșteau activitatea bărbatului și au acționat la pont. L-au răpit pentru a obține parolele portofelului de criptomonede. Însă, tânărul de 33 de ani nu a vrut să le dezvăluie.
Ba chiar, pentru a scăpa cu viață, bărbatul le-a oferit celor trei agresori 10.000 de euro, sumă cash pe care o deținea în apartamentul său. Bărbații nu au acceptat, insistând să le dea parolele.
Pentru a-l face să cedeze, indivizii l-au încătușat și l-au bătut cu bestialitate. Nici așa nu au reușit să obțină ceea ce doreau de la afacerist. În cele din urmă, victima a fost abandonată la marginea unei străzi.
O persoană care trecea prin zona respectivă l-a văzut pe tânărul bătut, încătușat și a sunat la Poliție. Oamenii legii și-au dat seama că ar putea fi bărbatul răpit din parcarea subterană din nordul Capitalei.
Ulterior a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Până acum, cei trei agresori nu au fost prinși de polițiști. Autoritățile au urmărit imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă, pentru a-i identifica.
Este posibil ca aceștia să fi fugit din România. Amintim că duba în care a fost băgat cu forța afaceristul a fost abandonată și ea pe o stradă din apropierea complexului. Însă, nu se știe cui aparține, fiind vândută în nenumărate rânduri.
Cel care a anunțat polițiștii cu privire la răpirea afaceristului este agentul de pază al complexului rezidențial. Bărbatul a văzut cum victima a fost împinsă cu forța în autovehiculul respectiv. Cercetările continuă în acest caz.