Sport

Cine este omul din spatele renașterii Soranei Cîrstea. Se pregătește alături de un câștigător de Grand Slam

Sorana Cîrstea trăiește a doua tinerețe la 32 de ani, iar renașterea ei poate fi pusă pe seama colaborării cu un fost mare jucător.
30.03.2023 | 01:06
Cine este omul din spatele renasterii Soranei Cirstea Se pregateste alaturi de un castigator de Grand Slam
Sorana Cîrstea trăiește a doua tinerețe la 32 de ani, iar renașterea ei poate fi pusă pe seama colaborării cu un fost mare jucător. Sursă foto: instagram Sorana Cirstea
ADVERTISEMENT

Românca aflată pe locul 74 WTA înainte de turneul de la Miami a reușit o calificare impresionantă în semifinale, după ce a învins-o cu 6-4, 6-4, pe bielorusa Aryna Sabalenka, cea mai în formă jucătoare a momentului.

Sorana Cîrstea a renăscut sub îndrumarea lui Thomas Johansson

Chiar dacă startul în 2023 s-a dovedit a fi unul greoi pentru Sorana Cîrstea, aceasta a început să-și dea drumul la joc în ultimele săptămâni și a făcut rezultate fantastice la Indian Wells și Miami. Iar totul se leagă de omul care a stat în spatele acestei renașteri extraordinare.

ADVERTISEMENT

Este vorba de antrenorul Thomas Johansson. Cei doi au bătut palma pentru o colaborare imediat ce sportiva a fost eliminată de la US Open 2022. Chinuită de probleme medicale, Cîrstea a decis să nu mai joace niciun turneu până la finalul anului trecut, iar din decembrie a început pregătirea alături de campionul suedez.

Deși rezultatele nu au venit imediat, munca din pauza de iarnă a început să dea roade acum. Sorana a făcut sferturi de finală la Indian Wells, acolo unde le-a învins printre altele pe Madison Keys și Caroline Garcia, înainte de a se recunoaște învinsă în fața liderului mondial Iga Swaitek.

ADVERTISEMENT

Chiar după victoria entuziasmantă în fața franțuzoaicei de pe locul 4 WTA, românca dezvăluia că secretul schimbării sale în bine stă în colaborarea cu noul său antrenor. ”Am început să mă pregătesc cu Thomas Johansson în pre-sezon și am simțit că joc din ce în ce mai bine.

Chiar dacă rezultatele nu au fost cele pe care mi le-am dorit în ianuarie și februarie, e un antrenor excepțional și cred că îi datorez lui forma bună în care mă aflu”, a mărturisit Sorana Cîrstea.

ADVERTISEMENT

Cum a ajutat-o suedezul să ajungă la performanțele actuale

A urmat turneul de la Miami și un nou parcurs de vis pentru jucătoarea de 32 de ani. Victorii rând pe rând cu Fernanda Contreras Gomez, din nou Caroline Garcia, cehoiacele Karolina Muchova și Marketa Vondrousova și în cele din urmă cu Aryna Sabalenka.

Toate acestea i-au adus Soranei Cîrstea unul dintre cele mai mari rezultate ale carierei: semifinale la Miami Open. După ce a reușit o victorie magnifică cu Sabalenka, ea a vorbit din nou despre munca de la antrenamente alături de antrenorul său.

ADVERTISEMENT

”Oamenii tot numără zilele, lunile, anii. Eu nu dau mare importanță. Doar muncesc alături de Thomas Johansson. Am început colaborarea în decembrie și cred că totul merge extraordinar. Nu mă definesc numerele. Doar rămân modestă și merg mai departe”, a spus ea.

ADVERTISEMENT

Johansson este campion la Australian Open și medaliat olimpic cu argint

Thomas Johansson, în vârstă de 48 de ani, este un fost jucător important în circuitul ATP. El a ajuns cel mai sus pe poziția a șaptea în clasamentul mondial și a cucerit nouă titluri înainte de a se retrage în 2009.

De departe cea mai mare performanță a sa este câștigarea Australian Open 2002, atunci când a produs o surpriză uriașă învingându-l în finală pe rusul Marat Safin, scor 3-6, 6-4, 6-4, 7-6 (4).

Suedezul mai are în palmares un titlu de Masters la Montreal în 1999, după ce în ultimul act a învins un alt jucător rus, Yevgeny Kafelnikov, și medalia olimpică de argint în proba de dublu la Beijing, în 2008. Atunci, el și conaționalul său Simon Aspelin au pierdut finala în fața elvețienilor Roger Federer și Stan Wawrinka.

Ca antrenor, Thomas Johansson a mai lucrat înainte de a începe colaborarea cu Sorana Cîrstea cu câteva nume mari din lumea tenisului. El i-a pregătit pe Borna Coric, Maria Sakkari, Filip Krajinovic și David Goffin.

Filmarea cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu a stârnit reacții. Diana Munteanu,...
Filmarea cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu a stârnit reacții. Diana Munteanu, în costum de baie
Anunțul la care nimeni nu se aștepta, după ce a fost acuzată de...
Anunțul la care nimeni nu se aștepta, după ce a fost acuzată de infidelitate de 3 ori în ultimul an
Planor prăbuşit lângă Aerodromul Ineu, din Bihor. Pilotul, un bărbat de 40 de...
Planor prăbuşit lângă Aerodromul Ineu, din Bihor. Pilotul, un bărbat de 40 de ani, nu a avut nicio şansă: a murit pe loc
Interlopul care i-a furat maşina lui Gigi Becali a ajuns la spital! Ce...
Interlopul care i-a furat maşina lui Gigi Becali a ajuns la spital! Ce a păţit, în închisoare, cel supranumit Împăratul
Andreea Bălan îi dă fatala lui George Burcea! Dar să vezi cu ce
Andreea Bălan îi dă fatala lui George Burcea! Dar să vezi cu ce
Top 10 reguli pe care trebuie să le respecți, ca să te înțelegi...
Top 10 reguli pe care trebuie să le respecți, ca să te înțelegi cu soacra
|GALERIE FOTO. O profesoară sexy concediată pentru postările de pe OnlyFans face chetă...
|GALERIE FOTO. O profesoară sexy concediată pentru postările de pe OnlyFans face chetă ca să-și plătească avocatul. „Aproape fiecare profesor are o a doua slujbă”
Un român a bătut atât de rău doi polițiști elvețieni, încât unul și-a...
Un român a bătut atât de rău doi polițiști elvețieni, încât unul și-a dat demisia, traumatizat: „Auzeam cum trosneau oasele”
Şerban Copoţ şi magicianul Robert Tudor şi-au împărţit pumni şi picioare sub privirile...
Şerban Copoţ şi magicianul Robert Tudor şi-au împărţit pumni şi picioare sub privirile consternate ale colegilor! Nu e glumă şi nici un moment regizat în scopul creşterii audienţei
Cea mai detestată zodie. Nativii sunt „manipulatori”, „infideli” și „nesuferiți”, printre altele
Cea mai detestată zodie. Nativii sunt „manipulatori”, „infideli” și „nesuferiți”, printre altele
Românca vedetă pentru adulți care a făcut furori cu felul în care prepară...
Românca vedetă pentru adulți care a făcut furori cu felul în care prepară cocktailurile | GALERIE FOTO
SE DAU 1.900 de persoană! Vestea cea mare pentru cei care au CASĂ...
SE DAU 1.900 de persoană! Vestea cea mare pentru cei care au CASĂ LA CURTE. S-a decis chiar acum
Sexy Leana Ceaușescu. Imagini nemaivăzute cu Elena Ceaușescu în ipostaze sexy!
Sexy Leana Ceaușescu. Imagini nemaivăzute cu Elena Ceaușescu în ipostaze sexy!