Parapantistul care a decedat în Caraiman se numea George Mariș. Tânărul fusese recunoscut datorită participării sale într-o emisiune de la PRO TV ca având calități deosebite.
Tânărul parapantist care a murit în munții Caraiman a ajuns în trecut în atenția românilor datorită participării sale de la show-ul Ninja Warrior.
În vârstă de 32 de ani, acesta și-a pierdut viața după ce a încercat în dimineața de miercuri să își ia zborul cu ajutorul unei parapante rapide. George Mariș a fost considerat unul dintre cei mai buni concurenți din emisiunea respectivă de pe PRO TV, la momentul participării.
Acesta părea să fie un mare amator al senzațiilor tari și a sporturilor extreme și nu a fost pentru prima dată când practica speed flying. E vorba despre un sport mai puțin practicat în țara noastră și care are puțini astfel de adepți
Originar din Brașov, fostul participant de la Ninja Warrior dădea dovadă, în anul 2018, că are calități fizice demne de invidiat și îi uimea pe telespectatori datorită metodei sale puse în practică în această competiție.
Tânărul care a murit avea calități atletice deosebite, dar și o foarte mare siguranță pe propriile sale forțe. Și-a piedut din păcate viața când s-a prăbușit cu parapanta într-o prăpastie.
Cei din public l-au cunoscut pe George Mariși odată cu performanța lui din fața camerelor, fiind considerat unul dintre cei mai buni concurenți Ninja Warrior, show-ul de pe PRO TV.
Acesta s-a lansat în dimineața de miercuri într-un salt de pe vârful Caraiman și plănuia să ajungă în câteva minute la poalele munților. Însă, din pacate cel mai probabil echipamentul său sportiv a fost afectat de o pală de vânt și din acest motiv o aripă de la parapantă i s-a închis.
„Colegii lui ne-au anunţat dimineaţa la ora 8, în jurul orei 8, că unul din grupul lor a căzut şi nu mai răspunde, nu mai are nicio reacţie, nu mai răspunde la telefon. A căzut pe stâncă practic câteva sute de metri, nu avea nicio şansă să supravieţuiască”, a susținut Claudiu Vasilescu, salvamont din Bușteni, despre accidentul de parapantă, potrivit celor de la știrileprotv.ro.
„Un sport sport de mare mare risc. Piloţii de obicei au foarte mult control, pentru că nu e chiar o aripă necontrolabilă. Bănuiesc, adică bănuim, nu avem certitudinea, că a fost o decolare ratată. Îmi pare foarte rău, pentru că îl cunoşteam pe băiat, e un foarte bun alpinist, e un om de munte şi cunoştea pericolele”, a susținut un alt salvamontist.