Sport

Cine este Partizan Belgrad, posibila adversară a FCSB din play-off-ul Conference League

FCSB ar putea să se dueleze cu Partizan Belgrad în play-off-ul UEFA Conference League. Cine este posibila adversară a echipei lui Gigi Becali.
07.08.2023 | 16:17
Cine este Partizan Belgrad posibila adversara a FCSB din playofful Conference League
Partizan Belgrad ar putea fi adversara FCSB-ului din play-off-ul UEFA Conference League. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

FCSB și-a aflat posibila adversară din play-off-ul UEFA Conference League. Dacă trece de FC Nordsjaelland, vicecampioana României se va duela cu învingătoarea din „dubla” Sabah (Azerbaidjan) / FK Partizan Belgrad (Serbia). Sârbii sunt favoriți la calificarea în meciul pentru grupele Conference League.

FCSB și-a aflat posibila adversară din play-off-ul Conference League

FCSB va lupta în „dublă” manșă cu FC Nordsjaelland pentru un loc în play-off-ul UEFA Conference League. Meciul tur va avea loc joi, 10 august, de la ora 21:30 la București, în timp ce returul va avea loc o săptămână mai târziu în Danermarca.

ADVERTISEMENT

În cazul în care va trece de nordici, FCSB se va duela pentru un loc în grupele UEFA Conference League cu câștigătoarea „dublei” Sabah/FK Partizan Belgrad. Prima manșă a „dublei” dintre cele două formații va avea loc în Azerbaidjan, joi, 10 august, de la ora 19:00.

Partizan Belgrad este favorită certă la calificarea în play-off-ul UEFA Conference League. Sârbii au o valoare a lotului de peste trei ori mai mare decât Sabah Baku, rivala din oraș a lui Neftchi Baku, echipa antrenată de Adrian Mutu, în Azerbaidjan.

ADVERTISEMENT

Cine este Partizan Belgrad, posibila adversară a FCSB-ului din play-off-ul Conference League

Partizan Belgrad are o valoare totală a lotului ce se ridică la 39,25 milioane de euro, conform Transfermarkt. Din acest punct de vedere, echipa din Serbia o devansează și pe FCSB care se poate lăuda cu o cotă de piață a lotului de 32,65 milioane de euro.

În sezonul trecut, Partizan Belgrad a încheiat pe locul al 4-lea în campionatul Serbiei, după Steaua Roșie Belgrad, Backa Topola și Cukaricki. Echipa antrenată de Igor Duljaj a acces direct în turul al treilea preliminar al UEFA Conference League.

ADVERTISEMENT

În primele două etape din campionat, Partizan a remizat cu TSC Backa Topola (3-3) și a învins în deplasare pe Vojvodina (2-0). Cel mai valoros jucător al sârbilor este Fousseni Diabate a cărei cotă de piață se ridică la 5 milioane de euro. Fotbalistul de 27 de ani evoluează pe postul de extremă dreaptă.

Svetozar Markovic, Queensy Menig, Samed Bazar, Nemanja Jovic și Kristijan Belic sunt alți jucători ai sârbilor cu o valoare de piață de peste două milioane de euro. Prima manșă a „dublei” din play-off-ul UEFA Conference League va avea loc pe 24 august, în timp ce pe 31 august este programat să se dispute meciul retur.

ADVERTISEMENT

Partizan Belgrad a eliminat-o pe FCSB din Liga Campionilor în urmă cu opt ani

Partizan Belgrad și FCSB s-au întâlnit ultima oară în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor în sezonul 2015/2016. Echipa lui Gigi Becali a ratat calificarea în play-off-ul Champions League după „dubla” cu sârbii, scor 3-5 la general. În returul din Serbia, echipa pregătită la acel moment de Mirel Rădoi a condus cu 2-1 la pauză, însă a pierdut meciul cu 2-4.

În meciul tur, cele două formații au remizat, scor 1-1 la București. Fernando Varela reușea să marcheze golul egalizator cu 10 minute înainte de final și să păstreze intacte șansele roș-albaștrilor pentru returul din Serbia.

În infernul de la Belgrad, Partizan a deschis scorul prin Babovic după o neînțelegere între Cojocaru şi Papp. După doar trei minute, Sulley Muniru aducea egalarea pentru FCSB. Ulterior, Hamroun a adus-o pe echipa finanțată de Gigi Becali în avantaj. Soarta calificării a fost stabilită după golurile lui Jevtovic, Zivkovic și Trujic.

Cine este Sabah Baku, posibila adversară a FCSB-ului din play-off-ul Conference League

FCSB ar putea da piept în play-off-ul UEFA Conference League peste Sabah Baku, dacă azerii produc surpriza. La fel ca echipa lui Becali, Sabah Baku a acces direct în turul al doilea preliminar al Conference League. Vicecampioana din Azerbaidjan a trecut de RFS din Letonia, scor 4-1 la general.

În sezonul precedent, Sabah Baku a încheiat pe locul 2 în Azerbaidjan, în spatele campioanei Qarabag și în fața rivalei din oraș Neftchi Baku, fosta echipă a lui Laurențiu Reghecampf, actualmente formație pregătită de Adrian Mutu.

Valoarea lotului lui Sabah Baku se ridică la 11,23 milioane de euro. Cel mai valoros jucător al azerilor este extrema stângă Joy-Lance Mickels, cotat la 900.000 de euro. Rusul Murad Musaev, în vârstă de 39 de ani, este antrenorul lui Sabah Baku.

ADVERTISEMENT