Sport

Cine este puștiul care a devenit cel mai tânăr marcator din istoria lui Bayern? A bătut recordul lui Roque Santa Cruz

19.09.2020 | 21:17
Cine este pustiul care a devenit cel mai tanar marcator din istoria lui Bayern A batut recordul lui Roque Santa Cruz
ADVERTISEMENT

Bayern Munchen a umilit-o pe Schalke 04 în primul joc al noii stagiuni din campionatul Germaniei, scor 8-0. Jamal Musiala a marcat ultimul gol al lui Bayern și a devenit cel mai tânăr marcator din istoria echipei, la numai 17 ani și 205 zile.

Bayern Munchen a transformat-o pe rivala din Bundesliga în ”Schalke 08” după meciul din prima rundă a campionatului Germaniei.

ADVERTISEMENT

Gnabry cu o triplă, Lewandowski, Goretzka, Muller, Sane și Musiala au dat golurile victoriei pentru Bayern. Jamal Musiala, prin reușita din finalul jocului, a devenit cel mai tânăr marcator al echipei germane în campionat.

Ce alt record a mai doborât tânărul?

Jucătorul de 17 ani a doborât, prin reușita din meciul cu Schalke, recordul deținut de Roque Santa Cruz. Totodată, fotbalistul este cel mai tânăr jucător care a îmbrăcat tricoul nemților în campionat.

ADVERTISEMENT

Tânărul mijlocaș ofensiv a bifat primul meci pentru campioana Germaniei și câștigătoarea Ligii Campionilor la sfârșitul stagiunii trecute, într-un joc cu Freiburg.

Internaționalul U17 englez născut în Germania a stat opt ani la academia lui Chelsea, înainte de a veni în Germania în urmă cu un an.

ADVERTISEMENT

Primul 11 trimis în teren de antrenorul lui Bayern

Musiala a dat șase goluri în 12 meciuri pentru echipa U17 a nemților de la Bayern și mai are două goluri pentru formația secundă care joacă în liga a treia.

Echipa trimisă în teren de Hansi Flick în meciul cu Schalke 04 a fost următoarea: (4-2-3-1) Neuer – Pavard, Sule, Boateng, Lucas Hernandez – Goretzka, Kimmich – Sane, Muller, Gnabry – Lewandowski. Au mai jucat Tolisso, Cuisance, Richards, Musiala și Zirkzee.

ADVERTISEMENT

La un milion de euro este cotat jucătorul pe site-urile de specialitate. În acest moment, Bayern Munchen este lider în campionatul Germaniei, cu trei puncte acumulate după prima etapă. Bavarezii au un golaveraj zdobitor 8-0. În runda următoare vor juca cu Hoffenheim.

ADVERTISEMENT