În urma negocierilor dintre PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților naționale, Ministerul Justiției va reveni social democraților în noul guvern, fapt confirmat de Marcel Ciolacu.
Președintele PSD a confirmat că propunerea de ministru este Radu Marinescu. Avocat de profesie, acesta a fost ales pe 1 decembrie deputat social-democrat de Dolj, iar colegii l-au votat la șefia Comisiei juridice a Camerei Deputaților, funcția ocupată până de curând de Laura Vicol.
„Ministrul Justiţiei… este un avocat, avocat de Înaltă Curte, un om cu foarte multă experienţă în domeniu. În acest moment era ales preşedinte al Comisiei juridice şi partidul îl susţine”, a declarat duminică Marcel Ciolacu, la sediul PSD din București.
Radu Marinescu este cunoscut ca un apropiat al edilului din Craiova Lia Olguța Vasilescu, pe care a reprezentat-o de mai multe ori în instanță. Avocatul a candidat, fără a avea câștig de cauză, pentru funcția de decan al Baroului Dolj. La acea vreme se vorbea și despre posibilitatea ca acesta să fie propus de PSD pentru un post de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR).
Radu Marinescu și-a făcut studiile la Colegiul Frații Buzești, apoi la Facultatea de Drept a Universității din Craiova, pe care a absolvit-o ca șef de promoție în 1995.
S-a alăturat Baroului Dolj, activând atât în domeniul dreptului civil, cât și în domeniul dreptului penal. Avocatul a fost și cadru didactic universitar. Dintre cazurile sale celebre amintim disputa dintre Primăria Craiovei și echipa de fotbal a lui Adrian Mititelu, iar în anul 2016 a reprezentat-o pe Lia Olguța Vasilescu când a fost reținută de procurorii DNA.
Marinescu a fost ales în 2016 în Consiliului Local al Municipiului Craiova, făcând parte din Comisia juridice, administrație publică, ordine publică și drepturi cetățenești, relatează publicația știricraiova.ro.
Radu Marinescu a depus sâmbătă jurământul în Parlament, după validarea mandatului său de deputat. Duminică, avocatul a fost ales președinte al Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților.
Comisia juridică are în atribuții analiza și avizarea proiectelor de legi, reexaminarea normelor declarate neconstituționale și adaptarea lor conform deciziilor Curții Constituționale, precum și de aspecte legate de disciplina parlamentară.