Fotbal intern

Cine este Sabail Baku, adversara lui U Craiova din turul 1 preliminar al Europa League. Club înființat acum 3 ani, la care joacă Essien!

18.06.2019 | 17:13
Cine este Sabail Baku, adversara lui U Craiova din turul 1 preliminar al Europa League. Club înființat acum 3 ani, la care joacă Essien!

U Craiova se va duela în primul tur preliminar cu azerii de la Sabail Baku, prima manșă urmând a avea loc în deplasare pe 11 iulie, în timp ce returul se va juca în Bănie, pe 18 iulie. Oltenii au ocazia să-i vadă la lucru pe azeri pe 28 iunie, atunci când Sabail se va duela cu Academica Clinceni într-un meci amical. 

Cine este Sabail Baku, adversara lui U Craiova din turul 1 preliminar al Europa League

Povestea celor de la Sabail Baku este una cât se poate de interesantă. Clubul a luat ființă în urmă cu numai trei ani, în 2016, iar de atunci se află într-o ascensiune continuă, cel puțin la nivel național. A promovat în prima ligă încă din primul său sezon de existență, iar în urmă cu două sezoane s-a clasat pe locul 7. În sezonul precedent, Sabail a depășit toate așteptările, clasându-se pe locul 3 și obținând astfel un bilet pentru preliminariile Europa League.

Mai interesant este că în lotul azerilor îl regăsim pe celebrul fotbalist ghanez Michael Essien, care a evoluat de-a lungul timpului la cluburi renumite, precum Chelsea, Real Madrid sau AC Milan.  Essien a povestit într-un interviu acordat în luna aprilie modul cum a ajuns să joace pentru Sabail. Ghanezul a dezvăluit că venise la Baku pentru a promova finala Europa League, însă a fost captat de planurile prezentate de oficialii lui Sabail. Ajuns la 37 de ani, acesta a decis să semneze cu gruparea azeră, refuzând numeroase alte oferte conform spuselor sale.

Michael Essien are deja patru meciuri jucate pentru Sabail
Michael Essien are deja patru meciuri jucate pentru Sabail

Întrebat dacă banii l-au determinat să semneze în Azerbaidjan, Essien le-a spus jurnaliștilor azeri că motivația financiară nu mai există la ora actuală, acesta dorind doar să mai joace fotbal. În lotul lui Sabail îi mai regăsim pe Tome Kitanovski, un fundaș macedonean trecut și pe la U Craiova, dar și pe portarul ucrainean Rybka, trecut pe la Dinamo Kiev și Karabuk.

Echipa este antrenată de Aftandil Hacıyev, un tehnician în vârstă de numai 37 de ani lipsit de experiență.

Sabail Baku are o arenă de numai 5.000 de locuri, dar, ținând cont că vorbim despre un meci în primul tur preliminar, va putea să joace pe acest stadion împotriva Craiovei. Oltenii vor avea de parcurs o distanță de 3.019 kilometri până la această locație.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 850. 32 pagini + CD. Doar 10 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri