Sport

Cine este Şahtior Karagandy, adversara FCSB în Conference League! Oficialii clubului sacrificau o oaie înaintea fiecărui meci. Video

FCSB se va duela cu Şahtior Karagandy în turul 2 din UEFA Conference League, iar clubul din Kazahstan are o tradiţie neobişnuită înaintea meciurilor.
16.06.2021 | 15:53
Cine este Sahtior Karagandy adversara FCSB in Conference League Oficialii clubului sacrificau o oaie inaintea fiecarui meci Video
ADVERTISEMENT

Şahtior Karagandy este adversara FCSB din turul 2 preliminar al UEFA Conference League, meciurile urmând să se joace pe 22 iulie (manşa tur) şi pe 29 iulie (manşa retur). Formaţia din Kazahstan a terminat pe locul 4 în sezonul trecut al campionatului şi a devenit cunoscută în Europa pentru ritualul dinaintea fiecărui meci.

Cine este Şahtior Karagandy, adversara FCSB în Conference League. UEFA le-a interzis ritualul în Europa

Înaintea fiecărui meci, oficialii lui Şahtior Karagandy sacrificau o oaie, un ritual neobişnuit şi care a atras multe critici în 2013. În urmă cu opt ani, formaţia din Kazahstan a întâlnit-o pe Celtic în play-off-ul Ligii Campionilor, iar PETA, organizaţie pentru drepturile animalelor, a cerut interzicea ritualului.

ADVERTISEMENT

“Singurul lucru pe care îl pot spune este că fiecare echipă are un ritual înaintea meciului. Celtic sigur are unul. Vom face tot posibilul să respectăm tradiţia noastră, mai ales că este un ritual vechi al clubului nostru”, spunea Viktor Kumykov, antrenorul lui Şahtior Karagandy din 2013.

UEFA le-a transmis conducătorilor lui Şahtior Karagandy că nu va fi permis ritualul înaintea returului cu Celtic, iar clubul din Kazahstan a trebuit să se conformeze. După 2-0 pe teren propriu, kazahii au pierdut calificarea în grupele Champions League în Scoţia, unde au fost învinşi cu 0-3.

ADVERTISEMENT

Şahtior Karagandy este pe penultimul loc în Kazahstan

Campionatul din Kazahstan se joacă în sistemul primăvară-toamnă şi s-au disputat deja 15 etape din sezonul 2021. Şahtior Karagandy ocupă penultimul loc, cu 9 puncte, după ce adversara FCSB din Europa a primit o depunctare de 3 puncte din cauza unor probleme cu facilităţile, însă pedeapsa nu este un este una definitivă.

După 15 etape din prima ligă a Kazahstanului, Şahtior Karagandy are 3 victorii, 3 remize şi 9 înfrângeri. Viitoarea adversară a FCSB nu a mai câştigat în campionat de pe 29 aprilie, când a învins-o pe Zhetysu, scor 1-0.

ADVERTISEMENT

Lotul este evaluat la puţin peste 6.000.000 de euro

Conform Transfermarkt, lotul lui Şahtior Karagandy este evaluat la 6.430.000 de euro. Arsen Khubulov, căpitanul kazahilor, este fotbalistul cu cea mai bună cotă, la 450.000 de euro. Mijlocaşul rus joacă la Karagandy din februarie 2020, fiind adus de la Yenisey Krasnoyarsk din postura de jucător liber de contract.

Şahtior Karagandy este echipa din prima ligă a Kazahstanului care are cei mai mulţi jucători străini în lot. Printre aceştia se numără şi Solomon Udo, fotbalist care a evoluat 21 de minute în partida FCSB – Shirak 3-0, meci jucat în turul 1 preliminar al Europa League din sezonul 2020-2021.

ADVERTISEMENT

Magomed Adiyev, în vârstă de 43 de ani, este antrenorul lui Şahtior Karagandy din 16 aprilie 2021, iar înaintea de a ajunge în Kazahstan a antrenat diverse echipe din Rusia, cel mai sonor nume fiind Anzhi Makhachkala.

Şahtior Karagandy revine în cupele europene după o pauză şapte ani. În sezonul 2014-2015, viitoarea adversară a FCSB le-a eliminat pe Shirak şi pe Atlantas în primele două tururi preliminare din Europa League, pentru ca în turul 3 să fie învinsă greu de Hajduk Split, după 4-2 în Kazahstan şi 0-3 în Croaţia.


  • (P) Cota BETANO ca FCSB să ia campionatul în sezonul 2021-2022 este 3,75. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT