În urma rezultatelor provizorii ale alegerilor europarlamentare, cele 33 de mandate care revin României s-au împărțit astfel: 11 au revenit PSD, 8 au ajuns la PNL, AUR a obținut 6, Alianța Dreapta Unită – 3 mandate, SOS Romania – două mandate și UDMR – două mandate. Nicu Ștefănuță este singurul dintre candidații independenți care a intrat în Parlamentul European, el aflându-se la al doilea mandat.
AUR îi trimite la Bruxelles și Strasbourg pe Cristian-Vasile Terheș, Claudiu-Richard Târziu, Gheorghe Piperea, Maria-Georgiana Teodorescu, Adrian-George Axinia și Șerban-Dimitrie Sturdza. Singura femeie, Maria Teodorescu, care a fost pe poziția a patra pe listă, este avocat de meserie și e membră a Baroului București.
Teodorescu ocupă și postul de lector universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității Titu Maiorescu din București, unde predă drept procesual penal. De altfel, Teodorescu reprezintă AUR în diverse procese în care este implicat partidul condus de George Simion. Conform declarației de avere consultată de FANATIK, Maria Teodorescu a încasat 49.299 lei ca salariu de la „Titu Maiorescu”.
De la aceeași instituție de învățământ superior, Maria Teodorescu a mai primit 6.129 lei (bonuri de masă) și 500 lei (bonusuri anuale). Grosul câștigurilor este reprezentat de onorariile încasate prin intermediul cabinetului de avocatură, 1.152.865,43 lei, ceea ce înseamnă un venit lunar de 96.072 lei, adică aproximativ 19.300 euro.
Maria Teodorescu a mai primit 15.910 lei dintr-un contract de închiriere, precum și 13.500 lei ca pensie convențională întreținere minor. Așadar, veniturile lunare totale ale avocatei depășesc 20.000 euro, dublu față de salariul lunar al unui europarlamentar, care este de 10.377,43 euro brut și de 8.089,63 euro net, după deducerea impozitelor UE și a contribuțiilor la asigurările sociale.
La salariu se adaugă indemnizația de aproximativ 5.000 de euro, care trebuie să fie folosită pentru funcționarea birourilor parlamentare și cumpărarea de calculatoare, telefoane sau abonamente la internet. Suma nu trebuie justificată cu documente, dar cheltuielile birourilor europarlamentare pot fi supuse unor controale financiare.
Diurna europarlamentarilor este de 350 de euro, iar banii pot fi cheltuiți de aceștia pentru a-și asigura cazarea, masa ori transportul. De asemenea, pe baza facturilor, Parlamentul European le dă aleșilor banii înapoi pe bilete de avion pentru ședințele de la Bruxelles sau Strasbourg, le sunt decontate bilete de tren și pot primi înapoi și banii pe benzina consumată dacă vin cu mașina.
Din declarația de avere mai reiese că Maria Teodorescu deține un teren intravilan de 819,7 metri pătrați la Chitila, cumpărat în 2022, și un alt teren intravilan, de doar 3 metri pătrați, dobândit de avocată prin donație în 2015. Tot la Chitila, avocata din AUR deține o casă de locuit cu o suprafață de 198,65 metri pătrați, cumpărată în 2022.
În București, Maria Teodorescu mai deține un apartament de 101,25 metri pătrați (cumpărat în 2015) și unul de 85,14 metri pătrați (cumpărat în 2016). În document mai apare un autoturism Mercedes B Klasse, fabricat în 2007. Deși încasează venituri consistente, avocata are sume infime în conturi.
Astfel, Maria Teodorescu a notat că are 5.929,67 lei, 6,36 euro, 1.442 lei și 26,95 euro, ceea ce înseamnă un total de aproximativ 1.500 euro. Noul europarlamentar AUR nu deține bunuri sub formă de bijuterii sau obiecte de artă și nici nu are datorii la bănci. La rubrica „cadouri”, Teodorescu a menționat suma de 5.000 lei (cadou zi naștere minor).
Din declarația de interese a Mariei Teodorescu, consultată de FANATIK, reiese că are funcția de coordonator relații externe la AUR. Originară din județul Bistrița-Năsăud, avocata mai este membră a asociației „Societatea Cinegetică Someșul Rodna”, care activează în Parcul național Munții Rodnei.