News

Cine este și cu ce se ocupă Olguța Dana Totolici, soția lui Dan Barna

19.06.2019 | 14:29
Cine este si cu ce se ocupa Olguta Dana Totolici sotia lui Dan Barna

După rezultatul surprinzător obținut de Alianța 2020 USR Plus la alegerile europarlamentare din 26 mai, președintele USR, Dan Barna, a devenit unul dintre cei mai în vogă politicieni de pe scena românească. Barna este chiar posibil prezidențiabil al USR Plus, în contextul în care Alianța și-a anunțat deja intenția de a candida la alegerile prezidențiale din acest an, iar celălalt reprezentant de la șefia USR Plus, Dacian Cioloș, a fost numit președinte al noului grup politic european Renew Europe. Așadar, dacă despre cariera politică a lui Dan Barna știm detalii, puține lucruri sunt cunoscute despre soția lui, Olguța Dana Totolici.

Cine este soția lui Dan Barna, Olguța Totolici

La fel ca soțul ei, Olguța Totolici a terminat Facultatea de Drept a Universității București, pe care a absolvit-o în 2004. În același timp a absolvit și modului franco-juridic de la București, în cadrul Universității de la Sorbona. A urmat un master la Institutul de Științe Politice din Paris în perioada 2004/2005, un master în Comunicare și Resurse Umane la SNSPA (2006-2008), și-a dat doctoratul în dreptul muncii la Universitatea Titulescu din Capitală și a absolvit în 2019 un MBA la Universitatea din Hull, se arată în contul de Linkedin al acesteia.

Cariera profesională a soției lui Dan Barna a început în 2005, când a fost timp de un consultant pe resurse umane la GDF Paris. Apoi aproape patru a lucrat în cadrul GDF Suez, în România, unde a lucrat ca manager în domeniul „Social Relations și Internal Social Responsibility”. Din 2009 până în prezent, deci aproape de zece ani, Olguța Totolici lucrează la OMV Petrom. Ea a fost timp de 5 ani expertă pe dreptul muncii în cadrul companiei, pentru ca din 2014 să preia funcția de Head of Reward & Respect Labour Litigation, unde se ocupă de litigiile companiei.

Olguța Dana Totolici, soția lui Dan Barna, are un CV impresionant *foto: usr.ro
Olguța Dana Totolici, soția lui Dan Barna, are un CV impresionant *foto: usr.ro

Cât câștiga Olguța Dana Totolici la OMV Petrom, acolo unde este colegă cu soțul lui Viorica Dăncilă

Olguța Dana Totolici are și un salariu pe măsură pentru funcția pe care o ocupă în OMV Petrom. Potrivit declarației de avere a soțului său, Olguța Totolici câștigă anual 354.082 de lei, adică aproximativ 74.300 de euro, ceea ce se traduce într-un venit lunar de aproximativ 29.500 de lei, deci 6.000 de euro. Un detaliu inedit este dat de faptul că Olguța Totolici este colegă la OMV Petrom cu Cristinel Dăncilă, soțul premierului. Acesta din urmă are o funcție ceva mai bănoasă decât soția lui Dan Barna. El a câștigat în 2016 suma de 436.162 de lei (91.000 de euro), adică aproximativ 38.000 de lei pe lună, aproape 8.000 de euro.