Ștefan Borleanu a primit cuțitul de aur din partea lui Florin Dumitrescu la Chefi la Cuțite, iar acum tânărul este în echipa sa. La doar 26 de ani, concurentul este bucătar și i-a impresionat pe jurați cu talentul său.
Tânărul a obținut cel de-al doilea cuțit de aur din acest sezon, iar preparatul său a fost unul care a depășit toate așteptările, motiv pentru care chef Dumitrescu a decis să-l treacă mai departe fără a se gândi de două ori.
Originar din Vâlcea, Ștefan locuiește în București și a decis că bucătăria este marea lui pasiune în urmă cu câțiva ani. Inițial, acesta s-a înscris la Facultatea de Construcții, tatăl lui fiind inginer, însă nu acesta a fost drumul său.
Ulterior, Ștefan Borleanu a făcut cursuri de specialitate și a lucrat la diverse restaurante pentru a-și perfecționa abilitățile culinare. Și-a reluat studiile universitare, însă a înțeles că destinul său nu este să lucreze în domeniul construcțiilor, potrivit a1.ro.
Mai mult, Ștefan a avut șansa de a lucra în SUA pentru câteva luni, unde a învățat foarte multe lucruri. Concurentul nu s-ar fi așteptat ca preparatul său să primească un cuțit de aur.
„În America am fost să lucrez la un restaurant destul de bun, cu produse super ok. Acolo este un chef care a lucrat în New York, timp de 20 de ani, la un local cu trei stele Michelin. Deci am avut de la cine să învăț, să fur.
Apoi am lucrat la un hotel de patru stele, m-a ajutat foarte mult și chestia asta. Am încercat să învăț cât mai mult (…). Nu aspir la cuțitul de aur, nu vreau să-mi fac speranțe ca să am apoi deziluzii”, a declarat tânărul în timp ce-și pregătea felul de mâncare la Chefi la Cuțite.
Cei trei jurați au rămas de-a dreptul surprinși de preparatul său, sea bass cu un piure de topinambur și un starter făcut din tartar de legume fresh, într-o gulie, cu mousse de păstrăv afumat și icre de păstrăv.
Faptul că este bucătar de aproape trei ani l-a uimit pe Florin Dumitrescu, care a decis să-l recompenseze cu un cuțit de aur, garantându-i un loc în echipa sa.
„Nu fac de regulă treaba asta, cu un copil de doi ani de zile în meserie, dar am un feeling că îl meriți, mi-a plăcut foarte mult farfuria ta”, i-a spus chef Dumitrescu.
În afară de Ștefan Borleanu, conurenții care fac parte din echipa lui Florin Dumitrescu sunt Cătălin Amarandei, Ciprian Antone, David Ioniță (Keed), Radu Micu, Mirela Negoiță, Gabriela Porumbel și Theo Costache.