Sport

Cine este Szimonetta Planeta, unguroaica dură care a accidentat-o grav pe Cristina Neagu! Regina e pasionată de tatuaje!

12.12.2018 | 23:58
Cine este Szimonetta Planeta, unguroaica dură care a accidentat-o grav pe Cristina Neagu. E familistă convinsă și adoră tatuajele

A devenit peste noapte cea mai hulită adversară pentru fanii români. Chiar în ziua în care a împlinit 25 de ani, jucătoarea a contribuit decisiv la evenimentul horror care a avut-o în prim-plan pe cea mai bună handbalistă a lumii. Cine este Szimonetta Planeta, unguroaica dură care a accidentat-o pe Cristina Neagu?

FANATIK i-a făcut portretul sportivei care ar putea fi “călăul” moral al șanselor naționalei României de a obține o medalie la Campionatul European din Franța.

Cine este Szimonetta Planeta, unguroaica dură care a accidentat-o grav pe Cristina Neagu! Aruncă din tun cu stânga!

Născută pe 12 decembrie 1993, la Kazincbarcika, Szimonetta Regina Planeta a început handbalul la 8 ani, la junioarele celor de la ETO Gyor. Cu o aruncare extrem de puternică din brațul stâng și cu o înălțime de 1,98 centimetri, Szimo, cum este alintată de cei apropiați, a devenit rapid unul dintre cei mai buni interi dreapta ai Ungariei.

Dealtfel, în 2010 a ajuns la echipa de seniori a celor de la Gyor, iar în 2011, pe când încă nu împlinise 18 ani, a debutat în prima reprezentativă maghiară! Extrem de viguroasă pe faza de atac, Planeta și-a dobândit un renume important și pe fază defensivă, fiind genul de sportivă care preferă contactele cu adversarele. Așa s-a întâmplat și în minutul 52 al meciului cu România, când a încercat să o oprească pe Cristina Neagu prin fault. Planeta a împins-o pe româncă, iar acesteia i-a “fugit” genunchiul!

Szimonetta Planeta Cristina Neagu
Szimonetta Planeta se uită la Cristina Neagu, care urlă de durere după accidentarea de la genunchi

Interesant este faptul că, anterior, unguroaica mai făcuse un fault dur la Neagu, pentru care fusese penalizată cu lovitură de la 7 metri! De altfel, jocul extrem de agresiv al adversarelor a fost scos în evidență și de colegele Cristinei, după partida. Antrenorul Ungariei, Kim Rasmussen, a dat vina pe programul extrem de încărcat și a încercat să pună accidentarea lui Neagu pe seama încărcăturii fizice.

Este o familistă convinsă și adoră tatuajele

Pe cât de aprigă este pe teren, pe atât de liniștită este Szimonetta Planeta în afara lui. Szimo preferă să petreacă timpul alături de familia ei ori de câte ori are ocazia. Părinții și fratele acesteia o vizitează des în Franța, acolo unde ea evoluează din 2017 la formația Chambray Tourain.

Szimonetta Planeta, alături de părinții ei la Tour Eiffel

În primul sezon la Chambray, ea a fost cea mai bună din campionat pe postul ei, reușind 90 de goluri! Frumoasa unguroaică nu este pasionată doar de handbal. Ea adoră tatuajele și are pe corp câteva desene extrem de spectaculoase, printre care și o săgeată, ca simbol al zodiei sale, Sgetător.

Cine este Szimonetta Planeta, unguroaica dură care a accidentat-o grav pe Cristina Neagu (16)
Szimonetta Planeta este fascinată de tatuaje

Mai multe imagini cu Szimonetta Planeta, unguroaica frumoasă și dură care a accidentat-o grav pe Cristina Neagu puteți vedea în GALERIA FOTO.