Pe scena Vocea României, în ediția din 20 septembrie, un taximetrist a reușit să întoarcă toate scaunele antrenorilor! Mișcarea Irinei Rimes de vineri seară, din cea de-a doua ediție de Vocea României, i-a șocat complet pe ceilalți antrenori.
Artista a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l câștiga în echipa ei pe unul dintre concurenții care a întors toate scaunele, Andrei Mureșan, recurgând chiar la gesturi controversate. “Pentru tine am tăiat în carne”, i-a recunoscut ea tânărului, după ce i-a blocat pe Theo Rose și Horia Brenciu.
În vârstă de 29 ani, Andrei Mureșan și-a descoperit pasiunea pentru muzică la vârstă de 7 ani, când s-a mutat împreună cu familia în Spania. În acest sezon de Vocea României, alături de el participă și fratele lui, Marcus Mureșan. În 2008, ei au fost nevoiți să revină în România, din cauza problemelor financiare. În prezent lucrează ca taximetrist, dar a recunoscut că “Muzica m-a salvat și mă salvează în continuare”.
Pentru interpretarea lui s-au întors toate scaunele, ceea ce a garantat o luptă aprigă între antrenori. Irina Rimes a fost prima care s-a întors și a fost determinată să facă tot ce-i stă în putință pentru a-l aduce pe Andrei Mureșan în echipa ei. “Numai tu ai vorbit, trebuie să-i ascult și pe restul”, i-a spus concurentul.
Pentru a-l auzi interpretând și alte genuri muzicale, atât Tudor, cât și Smiley și Horia Brenciu, i-au lansat provocarea de a cânta diferite piese celebre. Astfel, a ajuns să cânte încă trei piese pentru antrenori, Passenger – Let Her Go, James Blunt – Goodbye, my lover și Maluma – Corazón.
În timpul discuțiilor, Tudor Chirilă i-a șoptit Irinei Rimes ideea de a bloca echipa Theo Rose și Horia Brenciu. Iar, când s-a simțit amenințată de aceștia, antrenoarea a șocat pe toată lumea, folosindu-se de arma secretă, nou introdusă în acest sezon: butonul de super-block. Acesta nu îi mai permite concurentului să aleagă echipa blocată.
“Eu n-am văzut atâta sânge rece în viața mea! Deci ești ceva…”, s-a minunat Smiley, care a ținut să-i strângă mâna Irinei, în urma acestei mutări strategice. Tudor a exclamat șocat: “Eu știu cine e Irina! E Wednesday Addams!” .
Pentru a se revanșa față de Theo, Irina Rimes i-a spus acesteia: “Te iubesc și-mi pare rău! Pentru asta o să-ți scriu zece piese și-ți alegi tu care îți place!”.
În urma acestei lupte, Andrei Mureșan i-a surprins, alegând să meargă în echipa lui Smiley. La final, el a recunoscut că prima lui alegere ar fi fost echipa formată din Theo și Horia. Vocea României este în fiecare vineri, de la 20:30, la PRO TV.