Cine a fost Jean Pădureanu. Declaraţii fără perdea ale “Lordului”, despre blaturile Cooperativei şi viaţa personală: “Cel mai mare regret al vieţii mele”

Deşi după vorbă părea ardelean, Jean Pădureanu a fost un oltean zvăpăiat. Într-un interviu acordat pentru kmkz.ro, în urmă cu 5 ani, “Lordul” dezvăluia fapte şi întîmplări necunoscute din tinereţea sa, dar şi cu se făceau blaturile Cooperativei, din anii 90.

„M-am născut în 1936, la Băileşti. Prima parte a copilăriei mi-am petrecut-o la Catane, la bunici, cu toate frămîntările de atunci. Cu războiul între partide care era aproximativ la fel ca şi acum. În perioada războiului, am stat în preajma nemţilor care se cazaseră în curtea noastră. Bineînţeles, cu consimţămîntul nostru. Tata era pe front, dar nu mă pot plînge. Cei 60 de militari de la noi mi-au dat întotdeauna ciocolată. Au fost foarte atenţi. Copiilor le iei minţile cu un dulce. Nu pot să spun că am dus-o rău. După ’44, tata a revenit de pe front. El era primar în Catane şi apoi preşedinte de CAP. Eram năzdrăvan, nu-mi sufla nimeni în farfurie. Am trecut o dată Dunărea înot în Bulgaria. Pe malul celălalt ne aşteptau vameşii bulgari. Mi-au dat o bătaie serioasă şi ne-au dus înapoi în România“, îşi amintea Lordul.

„În loc să-i schimb eu pe ardeleni, m-au schimbat ei pe mine“

Nea Jean a fost în primii şapte ani de şcoală un elev premiant. „Liceul l-am făcut la Băileşti. N-am mai învăţat aşa bine. Jucam deja la 14-15 ani în campionatul regional. La 20 de ani, am ajuns la echipa a doua a CCA. Am stat doar un an acolo. Cei din Bistriţa, prin domnul Botescu, m-au chemat. La 1 august 1958 am venit la Bistriţa. În loc să-i schimb eu pe ardeleni, m-au schimbat ei pe mine. Mi-a plăcut în primul rînd clima de aici. E aer curat, civilizaţie, vegetaţie, munte. Am trecut şi pe la Universitatea Craiova, pentru că am absolvit doi ani de Agronomie acolo. M-am simţit mai bine la Bistriţa şi m-am întors. Am fost şi căsătorit aici“, spunea Tata Jean.

„Multe fete mi-au căzut în plasă“

Ca şi acum, pe vremea cînd Jean Pădureanu era fundaşul de încredere al Gloriei, fetele umblau după fotbalişti ca fotbaliştii după fete: „Ca şi acum, domnişoarele aveau o pasiune pentru noi. Mi-au căzut mai multe în plasă, dar erau şi relaţii de prietenie. Cu altele se ajungea şi la alte lucruri. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu am o fată. Bine, din păcate, n-am nici băiat“.

În 1964, Jean Pădureanu se ocupa, pe lîngă blocarea atacanţilor adverşi, cu gestionarea cantinei clubului care a funcţionat zilnic de atunci. Ea a fost principalul motiv pentru care nu a părăsit Bistriţa. „Mi-a dat Dumnezeu putere să mă descurc. Aveam grijă de salarii, echipament, ţineam legătura cu antrenorul şi conducerea. Eram prieten cu toată lumea. Cu glume, mai bune sau mai proaste, mai o înjurătură, mai un pahar de vin… În 1973, am fost vicepreşedintele clubului municipal. Eu eram şef la echipa de fotbal. Nu erau probleme pe vremea aia între conducători ca acum. Erau oameni de mare ţinută: Alexandrescu, Mircea Angelescu, Horia Cozma de la Oradea, fostul preşedinte al Sportului din Constanţa. Am învăţat foarte multe lucruri de la ei“, zicea Pădureanu.

„M-am temut că voi avea de suferit la Revoluţie”

S-a înţeles bine şi cu oamenii din partid: „N-am ieşit niciodată din sediul PCR cu problemele nerezolvate. Puţini trăiau doar din salariu pe vremea aia. Se mai făcea bişniţă. Eu mă mulţumeam cu cei 1.200 de lei pe care-i primeam. Era un salariu bunicel. Oamenii din oraş aveau maximum 4-500 de lei. Am avut cantina unde mîncam. Puteam să beau un pahar de vin fără să-l plătesc. Aşa că nu aveam o problemă cu banii. Nu am avut preocupare niciodată pentru avere. Revoluţia m-a prins aici. Am avut anumite ezitări vizavi de revolta oamenilor în sensul că echipa ar fi putut avea de suferit. N-a fost aşa. Din contră, au venit aproape de club mai bine decît înainte de ’89. Eu am avut şi înainte de Revoluţie paşaport permanent. Am plecat mereu cu echipa în deplasări. Nu m-a tentat să emigrez, pentru că am avut cantina unde mîncam şi beam gratis, plus un salariu bunişor ca să mă pot descurca. Nu mi-a trebuit ţară străină. Nu ştiu nici o limbă străină“.

„Există în toată lumea reciprocităţi“

Jean Pădureanu a fost cunoscut ca şeful Cooperativei blaturilor din România. Nu îi place să vorbească despre asta, dar nici nu se simte vinovat de ce a făcut: „Lucrurile au rămas ca înainte de ’89. Ştie toată lumea că dominau cîteva echipe pe plan politic. Dacă nu te lipeai de una dintre echipele ălea, nu aveai nici o şansă. La vremea respectivă, am fost sfătuit să fac acest lucru. Dar nu am dat şi n-am luat bani. S-au făcut nişte reciprocităţi. Cîştigi la noi, cîştigăm la voi. Treaba asta a fost o poveste mulţi ani după ce s-a terminat această practică. Consider că n-am făcut nimic rău. Altfel, n-aş fi ajuns cu echipa unde-mi doream. Cîte jocuri nu se întîmplă şi acum… E nevoie la un Real-Barça de un egal, se ocupă jucătorii. Nu se bagă nimeni. Există în toată lumea reciprocităţi. Au fost şi multe blaturi despre care n-am ştiut“.

Un apartament, toată averea lordului

„Porecla «Lordul» am primit-o de la presă. Nu-mi amintesc exact cine mi-a dat-o. Cred că Ioan Chirilă mi-a zis aşa. Nu mi-a trebuit să fac avere. Acum am un apartament şi o maşină făcută cadou, un Opel de vreo 6-7 ani pe care l-am dat unei familii de aici de lîngă stadion care mă mai ajută în stînga, în dreapta. Acum, toată lumea se gîndeşte cum să facă bani mulţi. De asta nu mai e timp pentru fotbal. Înainte de ’89, era în Constituţia ţării susţinerea activităţii sportive“, spunea, cu regret, tata Jean.

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

Fiindcă nu are copii, i-a ajutat pe ai altora

Pînă la a fi încarcerat în Dosarul Transferurilor şi a avea gravele probleme de sănătate care i-au pricinuit decesul, la 80 de ani, tata Jean avea un program zilnic în care se ocupa exclusiv de fotbal. „Mă scol la ora opt şi pînă la 11-12 noaptea stau la club cu colegii, echipa, antrenorii. În afară de fotbal, nu fac nimic. Avem gospodării anexe pentru cantina clubului. Avem 150 de oi. Cumpărăm lunar 20 de purcei, îi tăiem şi aducem alţii. Avem 25 de hectare pe care le cultivăm cu zarzavaturi, cereale, cîteva vaci de lapte. Nu-mi doresc decît să fiu sănătos.”

“Cea mai mare mîndrie e această Gloria Bistriţa. Am condus aproape 50 de ani clubul. Am trăit doar din salariu. Sînt un om împlinit, cu excepţia unui singur lucru, dar n-a depins de mine, aşa a fost soarta. Îmi pare rău că nu am copii. Asta nu mă împiedică să fiu aproape de toţi copiii pe care îi întîlnesc. Un sfert din salariu îl dau oamenilor nevoiaşi. Vin la mine oameni în cărucior, copii săraci. Dacă mi-a dat Dumnezeu noroc s-o duc binişor, trebuie să ajut şi eu.“