News

Cine îi clatină scaunul lui Putin. Protipendada Rusiei a ajuns la sapă de lemn. Pregătirea războiului a lovit mai mult decât sancțiunile

Protipendada Rusiei a ajuns la sapă de lemn. Pregătirea războiului a lovit mai mult decât sancțiunile, așa că acum „stâlpii puterii” sunt furioși pe Putin, care i-a făcut să-și piardă averile și luxul
06.05.2022 | 19:42
Cine ii clatina scaunul lui Putin Protipendada Rusiei a ajuns la sapa de lemn Pregatirea razboiului a lovit mai mult decat sanctiunile
Vladimir Putin. Foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Oamenii pe care sistemul de putere al lui Vladimir Putin s-a sprijinit până acum au fost sărăciți peste noapte de război și de sancțiunile care i-au urmat, așa că au pierdut, pentru totdeauna, probabil, accesul la stilul de viață luxos cu care s-au obișnuit. Și, cum nu erau fanatici ideologici, ci profitori, aceștia se întorc acum împotriva liderului de la Kremlin.

Oamenii se tem, dar șoaptele devin tot mai insistente

Jurnalista de investigații Evghenia Albeț, de la publicația Novoe Vremia/The New Times, a scris un text în care rezumă discuțiile cu nenumărați „stâlpi ai regimului”, de prim-plan și de linia a doua, din administrație, serviciile secrete și economie. Toți se plâng de același lucru: și-au pierdut avantajele aduse de apropierea de putere, dar deocamdată încă se tem de furia lui Putin. Rămâne de văzut cât timp va dura până își vor depăși frica. Textul jurnalistei, mai jos:

ADVERTISEMENT

Dacă există vreun avantaj în a locui la Moscova în aceste vremuri tulburi, acesta e oportunitatea de a te întâlni cu oamenii în persoană. Ei preferă înâlniri private, într-un restaurant fără nimeni prin preajmă sau, și mai bine, într-un colț al unui mic parc din oraș.

Chiar și așa, puțini dintre oamenii de la putere sunt dispuși să se întâlnească cu tine. Le este frică chiar și să răspundă la un mesaj într-o aplicație, cu atât mai puțin să fie văzuți în public. Dar există și excepții. Sunt oameni, pensionari sau care mă cunosc de multă vreme, oameni de afaceri care până mai ieri au fost în forțele de securitate, sau medici, sau cunoscuți care au descoperit brusc că au fost jefuiți și apoi aruncați ca o măsea stricată, în ciuda insignelor lor de la Partidul „Rusia Unită” și unei cariere lungi și impecabile.

ADVERTISEMENT

Iată despre ce am vorbit. Citatele sunt reale; numele nu sunt, spune Evghenia Albeț.

Birocrația

Birocrații, spun ei înșiși, pot fi împărțiți în curați și necurați. Curați sunt băieții în uniforme de ofițer, majoritatea de la Serviciul Federal de Securitate (FSB). Ei iau decizii, ei pedepsesc, sunt de temut. Toți ceilalți sunt necurați. Dar există gradații aici. Există mulțimea de trepăduși, ideologii din administrația prezidențială, care „primesc ordine” de la FSB și le execută.

Secția economică a guvernului, în schimb, are astăzi o poziție specială. Tehnocrații sunt la mare căutare, deoarece se presupune că pot salva economia de valurile nesfârșite de noi sancțiuni. De fapt, sarcina lor este fără speranță. Aproximativ 70% dintre mărfurile fabricate în Rusia au componente de import și este imposibil să fie înlocuite.

ADVERTISEMENT

La guvern sunt ședințe nesfârșite, spune un cunoscut finanțist și fost înalt funcționar. Vine directorul unei fabrici care produce avioane rusești. Are o problemă: motoarele lui sunt importate. El promite că-și va construi propria fabrică de motoare – dacă i se vor da bani și mai mulți. Așa, ar putea reuși, în doi ani – dacă reușește. Un al finanțist spune: „Nu am întâlnit pe nimeni [din zona economică a guvernului federal] care să-l susțină [războiul din Ucraina]. Toți știu că este o catastrofă. Dar toți încearcă să găsească o modalitate de a se conforma”.

„90% dintre ei nu sunt de acord cu ce se întâmplă”

„Unde aș putea să plec?” se întreabă alt birocrat de rang înalt, îngrozit și el de ceea ce se întâmplă, și unul dintre puținii care nu se află încă sub sancțiuni. „Nu mă vor lăsa să plec”.

ADVERTISEMENT

Nu trebuie să fii un cititor de minți pentru a vedea că toți încearcă să găsească o cale de a scăpa din capcana în care sunt prinși. „90% dintre ei nu sunt de acord cu ce se întâmplă”, spune un medic dintr-o clinică privată din Moscova despre pacienții săi, majoritatea oficiali guvernamentali. „Toată lumea se teme să deschidă gura — exemplul lui Uliukaiev sau Abizov este în fața ochilor lor, așa că se adaptează”, spune alt finanțist.

„Numai forțele de securitate știau de începerea operațiunii. Nici [prim-ministrul] Mișustin nu știa, nici Elvira Nabiullina [guvernatorul Băncii Centrale]”, spune alt oficial guvernamental. „În timpul acelui celebru Consiliu de Securitate televizat era clar că cei mai informați erau împotrivă”, spune un general pensionar din serviciile secrete. El crede că oficialii care au încercat, oricât de înfricoșați ar fi fost, să spună că poate nu era momentul potrivit sunt Mihail Mișustin, Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate, Dmitri Kozak, negociatorul-șef al acordurilor de la Minsk și Serghei Narîșkin, șeful Serviciului de Informații Externe, pe care Putin i-a umilit public.

Siloviki

Nimeni nu poate spune cu siguranță ce se întâmplă în interiorul „corporației” care controlează puterea în Rusia – adică FSB și partenerii săi, numiți în mod obișnuit siloviki (securocrați) – dar generalii pensionari spun că nici acolo nu există unitate. Cineva din serviciile speciale ruse a avertizat atât SUA, cât și Ucraina despre pregătirile pentru „operațiunea specială”.

Contactul meu mi-a spus: „Poate că nu este cu adevărat o epurare, dar cu siguranță se desfășoară o anchetă – una politică, despre trădare”. Nimeni nu a confirmat zvonurile despre arestarea a aproape douăzeci de generali. Dar se vorbește despre un conflict între oficialii de securitate și cei militari, pentru că cineva trebuie să devină țapul ispășitor „pentru prima etapă eșuată a operațiunii”.

Un tânăr ofițer îl spune lui Putin „bunicul” și crede că este timpul să se pensioneze. Dar amenință că „o putem face din nou [să ajungem la Berlin] dacă acești nenorociți nu încetează să chinuiască copiii ruși, dându-i afară din internate și universități”.

Și-au pierdut banii, își pierd și proprietățile

Dar tinerii sunt foarte supărați. Mulți și-au văzut afacerile prăbușite, economiile le-au fost înghețate în bănci din cauza sancțiunilor și nu își mai pot trimite banii murdari în străinătate. Pentru că mișcarea banilor și alte lucruri legate de finanțe sunt, de asemenea, controlate de cekisti [oamenii din serviciile de securitate], mulți dintre ei investiseră deja în criptomonede. Dar, ca urmare a sancțiunilor, Rusia a fost deconectată de la marile burse de criptomonede. Pe 21 aprilie, Binance a încetat să mai deservească portofelele de criptomonede cu valori de peste 10.000 de euro care au fost înregistrate de deținătorii de pașapoarte rusești.

Alte platforme făcuseră deja același lucru. Mulți au avut dificultăți în a trimite bani în străinătate și nu au putut ține pasul cu plățile ratelor ipotecare pentru investițiile lor imobiliare din străinătate.

Sigur, au găsit o metodă: din cauza sancțiunilor, țara are un surplus de aur, așa că poți scoate din țară doar 10.000 de dolari de persoană în numerar, dar poți lua aur în valoare de până la 70.000 de dolari. Așa că rușii cumpără lingouri de aur și le duc cu avionul în Emirate. Acolo se dezvoltă deja o piață a serviciilor financiare pentru a-i ajuta pe clienții ruși să evite atât sancțiunile băncii centrale ruse, cât și cele occidentale.

Loialiștii

„Eram pe cale să părăsesc partidul [pro-Putin] Rusia Unită”, povestește un fost oficial, pe care îl voi numi Kirill. „Ce te-a oprit?”, am întrebat. „Am primit un telefon – mi-au spus: „Ești nebun? Vor veni și te vor aresta”. Kirill este revoltat: războiul din Ucraina – sau mai degrabă sancțiunile impuse băncilor și companiilor rusești – l-au ruinat complet. Sau, cel puțin, suficient pentru a se simți rănit.

În 2019, mi-a spus Kirill, statul rus a făcut apel la rușii bogați să investească în economia națională. Dez-offshorizarea, interzicerea călătoriilor în străinătate pentru milioane de ofițeri, judecători, procurori și alți funcționari, necesitatea de a spăla banii din corupție și, în sfârșit, nevoia banală de bani, care, după cum știm acum, au fost cheltuiți pe fabricarea a sute de tancuri, vehicule blindate, avioane, rachete și alte fiare pentru războiul din Ucraina – toate acestea au determinat autoritățile economice să dezvolte fonduri mutuale. Le-au spus: „Dați-ne banii și fiți patrioti!”

Schemă Ponzi patriotică. Din banii cui și-a finanțat Putin războiul

Toate bănci mari de stat și comerciale au deschis fonduri mutuale și au atras clienți cu acțiuni „blue-chip” rusești și străine, cu dobânzi mari. Kirill spune că, atunci când depozitele aveau dobânzi de 3,4%, fondurile mutuale aduceau un randament de 22%, iar până la sfârșitul verii lui 2021 au ajuns chiar și la 27%. Exista un singur inconvenient: banii trebuiau depuși pe o perioadă de trei ani. Dacă îi retrăgeai mai devreme, trebuia să plătești o taxă de 13%. Și, deși oricine putea cumpăra acțiuni la un fond mutual, profitabil era dacă aveai mulți bani. „A fost logic să încep cu 10 milioane”, a spus Kirill.

Potrivit unui raport al Băncii Centrale a Federației Ruse, în 2021, 7,7 milioane de oameni și-au investit banii în aceste fonduri mutuale. Aportul net de capital s-a ridicat la 989,5 miliarde de ruble, iar suma investită a fost de aproximativ 7 trilioane de ruble.

Apoi, pe 24 februarie 2022, „Kievul a fost bombardat și ni s-a spus că a început un război”. Mai întâi au fost sancționate băncile de stat rusești și apoi băncile comerciale. Și într-o clipă, toate acele fonduri mutuale cu trilioanele lor au încetat să mai existe. Adică există, dar în Rusia nu există bursă, așa că valoarea acțiunilor e necunoscută, ca să nu mai vorbim de faptul că investițiile în titluri străine sunt pur și simplu înghețate pe termen nedefinit.

Când Kirill a mers la VTB Bank, care îi administra participațiile, a aflat că milioanele pe care le investise au dispărut. Acum banii sunt complet dispăruți. Poate, în timp, va recupera 40% din ceea ce a investit, sau poate că nu.

Luxul, mai important decât ideologia. Până când pierzi tot

Și sunt peste 7 milioane de oameni precum Kirill în Rusia, clasa medie și superioară a lui Putin. Cu șase luni înainte de dezastru, unul dintre ei spunea: „Tu și Navalnîi vă înclinați la mori de vânt. Suntem clasa de mijloc și totul ne convine. Putin ne lasă să câștigăm bani și, deci, nu ne pasă că nu sunt alegeri, nu faci bani din alegeri”. Avea tot restul: copii în școli private acum și plecați la cele mai bune universități europene mai târziu, vacanțe în Crimeea și Emiratele de trei sau patru ori pe an, restaurante mai bune decât în ​​Europa, îmbrăcăminte, comunități de lux închise etc. Cui îi pasă de alegeri când Chanel și Louis Vuitton fac ca viața să merite trăită? Nu-i adevărat?”

Niciunul dintre oamenii cu care am vorbit nu a putut formula ideea sau ideologia care a stat la baza loialității lor. Toți sunt doar oportuniști care au considerat sprijinul pentru regim ca pe o formă de investiție de capital. Ei au considerat retorica agresivă a lui Putin față de Occident ca fiind strategia corectă: dacă un concurent nu poate fi învins în afaceri, atunci trebuie să fie zdrobit și forțat să se predea.

Dar, spre deosebire de criza din 1998, actuala criză financiară și economică nu are perspective pozitive. Există o singură direcție pe care o poate lua: în jos. Birocrații, silovikii și loialiștii, care acum au trecut (aproape) în opoziție, încă speră să inverseze tendința negativă.

Nu mă îndoiesc că citesc cu mare atenție rapoartele de pe frontul din Ucraina. Cât de repede își vor da seama că viața pe care și-au construit-o pentru ei înșiși s-a încheiat? Că ce a fost nu se va mai întoarce niciodată? Că a venit politica peste ei și acum vor trebui să mănânce resturi, ce scapă de sancțiuni? Și că acest dezastru, care le-a distrus viitorul lor și al copiilor lor, are un prenume și un nume de familie?

Acești oameni pot avea puncte de vedere diferite, dar până acum nu am găsit pe nimeni dispus să se sacrifice pentru cauza extinderii Imperiului Rus.

ADVERTISEMENT