Cristi Chivu va fi numit în scurt timp antrenor principal la Inter Milano. Tehnicianul a salvat-o în acest sezon pe Parma de la retrogradare și a profitat de plecarea lui Inzaghi de pe banca „nerazzurrilor”.
Cristi Chivu va semna vineri, 6 iunie, un contract pe două sezoane cu Inter. Antrenorul român i-a impresionat pe șefii formației din Milano, după ce a reușit să o salveze pe Parma de la retrogradare.
„Cruciații” s-au mișcat rapid și au pornit căutările pentru a-l înlocui pe Cristi Chivu. Conform ParmaLive, primul pe lista conducerii lui Parma este Daniele De Rossi, care le-a mai pregătit pe SPAL și AS Roma.
Antrenorul român a intrat în negocieri cu gruparea de pe „San Siro”. Parma și-a dat OK-ul și a început deja să caute un nou principal, întrucât Cristi Chivu e favorit să preia postul liber de la Inter Milano.
Cu Chivu pe bancă, Parma a obținut rezultate bune în Serie A și s-a salvat de la retrogradare. Echipa lui Dennis Man și Valentin Mihăilă a învins, în ultima etapă, Atalanta, în deplasare, după ce a fost condusă cu 2-0. Ar fi o dezamăgire pentru fani ca tehnicianul român să schimbe clubul.
Totuși, oficialii clubului de pe „Ennio Tardini Stadium” nu pierd timpul. Presa din Italia a anunțat deja numele a doi antrenori care ar putea prelua postul de antrenor la Parma, în cazul în care Cristi Chivu se va înțelege cu cei de la Inter Milano.
Primul pe listă ar fi Daniele De Rossi. El se aseamănă, într-o oarecare măsură, cu Cristi Chivu. S-a retras recent din fotbal și a ajuns antrenor la AS Roma. Nu a rezistat mult, însă, pe banca echipei din capitala Italiei, iar acum este liber de contract.
Și Alberto Gilardino este o variantă. El are ceva mai mulți ani în antrenorat față de De Rossi. A stat pe banca celor de la Siena și Genoa, însă, după despărțirea de echipa de pe „Luigi Ferraris”, nu și-a găsit un nou angajament.
Rămâne de văzut cum se va încheia această situație. Ar fi, fără doar și poate, șansa vieții pentru Cristi Chivu. El cunoaște foarte bine clubul din Milano. A jucat ani buni pe „San Siro” și a câștigat chiar și un trofeu UEFA Champions League.