România joacă vineri seară acasă contra Bosniei în primul meci al preliminariilor pentru CM 2026. Specialiștii FANATIK au analizat situația echipei noastre înaintea fluierului de start al meciului, comentând pe baza cuplului de fundași pe care se va baza selecționerul Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu a convocat nume surpriză în lotul pentru meciurile cu Bosnia și San Marino. Mihai Popescu, de la FCSB, și Denis Ciobotariu, de la Rapid, se află la prima lor chemare la prima reprezentativă.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, specialiștii FANATIK au analizat parcursul recent al fundașilor pe care „Il Luce” îi are la dispoziție și au explicat cine ar putea intra titular cu Bosnia.
„Foarte multe lume spune care ar fi argumentele să joace Adrian Rus în locul lui Mihai Popescu. Cel mai important lucru este continuitatea la echipa națională și a grupului. Și Ciobotariu și Mihai Popescu sunt debutanți. Cum vedeți perechea lui Burcă, ca piesă fixă?”, a precizat moderatorul Cristi Coste.
„Parcă sunt mai multe argumente în favoarea lui Adi Rus, ne și cunoaștem personal. Joacă în ultima perioadă, e mai tânăr, are deja experiență importantă la echipa națională.
A făcut parte din generația de suflet, cum i se spune. Mihai Popescu a jucat la un nivel important în Europa anul acesta, aici ar fi plusul lui”, a răspuns Florin Gardoș.
„Rus alaltăieri a făcut 29 de ani. M-am uitat la Dzeko, a făcut 39 de ani pe 17 martie!”, a adăugat Alin Buzărin. „Adi Rus a fost varianta lui Mircea Lucescu la câteva zile, săptămâni după ce s-a accidentat Drăgușin.
L-a urmărit foarte atent. În ciuda faptului că Mihai Popescu juca în Europa League, Adi Rus juca la Pisa, juca bine. Au fost însă ultimele 2, 3 săptămâni cu probleme pentru Rus.
În ultimul meci acasă cu Mantova, a intrat și el un sfert de oră. Lucescu s-a gândit la Rus, este în anturajul echipei naționale, a fost în grup cu naționala la EURO și a jucat cu Burcă, au făcut pereche”, a completat Cristi Coste.
„Mircea Lucescu este conservator în ceea ce privește echipa națională. Cred că va alege un jucător care face deja parte din această familie, deși și Mihai Popescu are argumente în favoarea lui.
Are un sezon bun la FCSB, meciuri tari în cupele europene, este mai experimentat, Ciobotariu nu. Cred că se înțelege și mai bine cu Burcă, dar oricare ar juca va avea o misiune grea să îl marcheze pe Dzeko, care e letal… vedem ce face și la Fenerbahce”, a fost și părerea lui Vivi Răchiă, la FANATIK SUPERLIGA.