Sport

Campioana mondială vine la București! Franța – Elveția este super partida din optimile Euro 2020 programată pe Arena Națională

Franța - Elveția este partida programată pe Arena Națională în optimile Euro 2020. Partida este luni, 28 iunie, de la ora 19:00.
24.06.2021 | 00:03
Campioana mondiala vine la Bucuresti Franta  Elvetia este super partida din optimile Euro 2020 programata pe Arena Nationala
ADVERTISEMENT
23-06-2021
21:03

Franța - Elveția, super partida programată la București în optimile Euro 2020

Arena Națională va găzdui un super meci în optimile de finală la Euro 2020. Franța, campioana mondială en-titre, va înfrunta Elveția. “Cocoșii” au câștigat grupa F, în vreme ce Elveția este locul 3 din grupa A.

Partida este programată luni, 28 iunie, de la ora 19:00. Alte trei partide de la Euro 2020 au fost găzduite deja la București, dar mult mai puțin atractive: Austria – Macedonia de Nord, Ucraina – Macedonia de Nord și Austria – Ucraina.

Învingătoarea din partida Franța – Elveția va avea o misiune complicată în sferturile de finală. Va înfrunta câștigătoarea din meciul Spania – Croația. Ar putea fi reeditarea finalei CM 2018, Franța – Croația. Disputa este programată chiar în Rusia, la Sankt Petersburg. 

Trei meciuri din grupa C s-au disputat deja pe Arena Naţională, dar fanii români încă aşteaptă o forţă a Europei la Bucureşti. Austria, Ucraina şi Macedonia de Nord au oferit partide interesante, dar fără un afiş cu adevărat atractiv.

Acest lucru se va schimba cu siguranţă la cel de-al patrulea meci programat la Bucureşti, ultimul, în optimile de finală. Pe Arena Naţională vine câştigătoarea grupei F, de departe cea mai atractivă de la acest turneu final.

ADVERTISEMENT

Cine joacă în optimile Euro 2020 pe Arena Naţională. Una dintre Franţa, Germania şi Portugalia vine la Bucureşti!

După rezultatele din primele două etape, Ungaria a ieşit din calculele pentru primul loc în grupă. În funcţie de rezultatele ultimei runde, una dintre Franţa, Germania, sau Portugalia va câştiga grupa F de la Euro 2020.

Franța este singura dintre cele trei care nu depinde de alt rezultat. Franța va fi locul 1 în grupa F dacă învinge Portugalia în partida programată miercuri, la Budapesta. Rezultat care ar însemna că Franța vine la București.

ADVERTISEMENT

Și în cazul în care ambele meciuri din grupa F se termină la egalitate, tot Franța vine la București. Germania ar câștiga grupa F și ar ajunge pe Arena Națională dacă bate pe Ungaria, iar Portugalia nu pierde în fața Franței.

Şanse mici ca Ronaldo să ajungă la Bucureşti. Germania – Elveţia şi Franţa – Elveţia, cele mai probabile variante pentru Arena Naţională

În fine, pe Arena Naţională ar putea ajunge şi Cristiano Ronaldo. Dar şansele sunt destul de mici. Ar fi nevoie ca Portugalia să bată Franţa, iar Germania să nu câştige cu Ungaria.

ADVERTISEMENT

Este clar că în România va ajunge una dintre Franţa, Germania şi Portugalia. Iar cealaltă echipă este una dintre Ucraina şi Elveţia. Adică locul trei din grupa C, sau locul 3 din grupa A.

Elveţia, deja calificată, va ajunge aproape sigur la Bucureşti pentru a înfrunta una dintre cele trei super echipe. Ucraina are şanse minime să mai prindă optimile de finală. În plus, ei ar ajunge la Bucureşti doar dacă se califică şi Finlanda. Ceea ce ar însemna că Spania, Portugalia şi Polonia să fie eliminate din competiţie.

ADVERTISEMENT

Partida din optimile de finală de pe Arena Naţională se joacă luni, de la ora 22:00. Va fi pentru prima dată sold out?

Astfel, Franţa – Elveţia sau Germania – Elveţia este partida pe care o vom avea, cel mai probabil, la Bucureşti, pe Arena Naţională, în optimile de finală de la Euro 2020. Duelul este programat luni, 28 iunie, de la ora 22:00.

Va fi cu siguranţă un meci mult mai atractiv pentru suporteri şi este de aşteptat ca toate cele 13.000 de locuri disponibile să fie ocupate. Ceea ce nu s-a întâmplat în primele trei partide găzduite pe Arena Naţională.

10.472 de spectatori au fost prezenţi la partida Ucraina – Austria, ultima disputată la Bucureşti. La primele două jocuri au fost şi mai puţini: 10.001 la Ucraina – Macedonia de Nord şi 9082 la Austria – Macedonia de Nord.

ADVERTISEMENT
Tags: