News

Cine scapă de condamnări după decizia CCR: Vâlcov, Udrea și Bica printre cei avantajați

03.07.2019 | 20:23
Cine scapa de condamnari dupa decizia CCR Valcov Udrea si Bica printre cei avantajati

În cursul zilei de miercuri, 3 iulie 2019, Curtea Constituțională a României a admis sesizarea deputatului Partidului Social Democrat, Florin Iordache, privind completurile nespecializate. De îndată ce sentința va fi promulgată, procesele inculpaților condamnați de judecători nespecializați în materie de fapte de corupție vor fi automat reluate de la zero.

Darius Vâlcov ar putea scăpa de condamnare, după decizia CCR

În aceste condiții, printre numele sonore care vor scăpa de condamnările dictate de magistrații ÎCCJ se numără și Darius Vâlcov. În februarie 2018, acesta a primit 8 ani de închisoare cu executare, sentință pronunțată de un complet format din trei judecători nespecializați pe corupție.

Într-o situație similară se află și fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Marian Cosma, condamnat, la rândul său, la 8 ani cu executare. Totodată, fiul său, deputatul Partidului Social Democrat Vlăduț Cosma, a primit pe fond 5 ani de închisoare, pedeapsă dictată de trei magistrați ai Instanței Supeme, nespecializați pe astfel de spețe.

Magistrații CCR. Sursa foto: Libertatea
Magistrații CCR. Sursa foto: Libertatea

Ce spune inițiatorul demersurilor privind nelegalitatea completurilor nespecializate

Toţi cei care acum sunt în faza de apel vor cere Completului de 5 judecători să caseze condamnarea de la fond de la completul de 3 judecători pe motiv că a fost dată de un complet nespecializat pe corupţie, iar C5-ul va trebui să admită în baza deciziei CCR de azi” , a declarat avocatul Toni Neacșu, omul care a inițiat demersurile ce au condus la această decizie a Curții Contituționale.

Mai mult decât atât, printre beneficiarii hotărârii pronunțate în cursul zilei de marți de magistrații CCR se numără și Elena Udrea, Alina Bica, Dan Şova, dar și Constantin Niţă. Condamnările definitive ale acestora au fost deja anulate, ca urmare a deciziei CCR din toamna anului trecut, privind constituirea nelegală a completurilor de cinci judecători. Acum, vor putea beneficia inclusiv de constituirea nelegală a completurilor nespecializate.

Victor Ponta, achitat de completuri neconstituționale

Pe de altă parte, decizia CCR ar putea avea efecte negtive asupra fostului premier al României, Victor Ponta. Acesta a fost achitat de completuri care acum devin neconstituționale, ce înseamnă că procesul ar urma să fie reluat de la zero. Există, însă și posibilitatea prescripției speciale, după cum explică avocatul Toni Neacșu.

Toţi aceşti inculpaţi nu scapă, procesele lor se vor rejudeca de la zero. Este însă posibil să intervină prescripţia specială pentru că unele fapte au fost comise în urmă cu foarte mult timp” .