News

Cine sunt cei 4 semifinaliști de la Ultimul Trib de pe Antena 1. Concurenții sunt tot mai aproape de marele premiu

22.03.2019 | 10:57
Cine sunt cei 4 semifinaliști de la Ultimul Trib de pe Antena 1

Din cei 21 de concurenți de la „Ultimul Trib”, au mai rămas doar patru și ei sunt, acum, foarte aproape de marele premiu. Seminfinaliștii se vor confrunta, în această seară, într-o ediție incendiară a emsiunii de la Antena 1, care va începe la 22.30.

Cine sunt cei 4 semifinaliști de la Ultimul Trib de pe Antena 1. Ce îi așteaptă

Sorin Brotnei, Mircea Zamfir, Daniel Chiriță și Silviu Geandră au reușit performanța de a ajunge în semifinală, datorită calităților fizice, îndemânării și stăpânirii de sine de care au dat dovadă în concurs. Le-a fost destul de greu și nu se feresc să recunoască asta. „Ce se întâmplă acum, pe ultima sută de metri, este multiplicat! Și durerile de mușchi, și oboseala, parcă nu ne mai odihnim bine, hrana nu ne mai ajunge. A plecat Ioana, urmează o nouă eliminare, experiența se închide ușor-ușor”, spune Mircea Zamfir.

Sorin Brotnei este ceva mai liniștit: „Eu sunt mulțumit de ce am reușit să fac până acum, iau totul gradual, joc cu joc, încerc să dau tot ce pot și dacă se întâmplă să ies, nu pot decât să fiu mulțumit de ce am reușit să realizez până acum”.

Cine sunt cei 4 semifinaliști de la Ultimul Trib de pe Antena 1. O nouă ediție, în această seară.

Primele previziuni

Concurenții încep să facă primele previziuni privind finala. Silviu Geandră se vede în ultimul act cu Sorin. „Dacă e să mă iau după ce am văzut până acum, cred că Chiru (Daniel Chiriță, n.r.) va fi următorul care ne va părăsi. Noi știm că e destul de obosit, era descurajat, dar a reușit să se adune și să treacă de Ioana, care nu a fost un oponent foarte puternic pentru el. Eu mă văd în finală cu Sorin, sper să nu mă autoflatez, dar deja simt că am făcut mult aici ajungând până în ultimii patru”, a declarat Silviu.

„Mai bine să creadă că sunt la jumătate de turație, de mâine începe adevărata competiție, vă spun sincer că o să le fie foarte greu cu mine”, a replicat Daniel Chiriță, care speră să câștige concursul de la Antena 1.

Tags: