Primii muzicieni români care au susținut un concert în Antarctica au șansa să intre în Cartea Recordurilor. Cei doi au avut evenimente pe toate cele șapte continente într-un timp foarte scurt.
Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga au susținut un concert în Antarctica. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 14 decembrie 2024.
Din cauza condițiilor meteo din Antarctica, concertul a fost întârziat cu 8 ore și a fost susținut la ora locală 22.26, adică ora 3.26 dimineața în România, la Baza Științifică Julio Escudero.
Acesta a fost primul concert al unor muzicieni români în Antarctica, iar succesul a fost colosal. A fost, în același timp, al doilea eveniment muzical care a fost organizat până acum pe acest continent.
Diana Jipa și Ștefan Doniga așteaptă acum omologarea Guinness World Records. Cei doi sunt primii artiști din lume care, în mai puțin de 100 de zile, au susținut concerte profesioniste pe toate cele șapte continente ale planetei.
Termenul stabilit a fost de 99 de zile, 6 ore și 26 de minute de la începutul turneului “Drumul Libertății”, la Bruxelles. Turneul a început pe 7 septembrie 2024, la ora 20.00
La concertul celor doi muzicieni români au fost prezente peste 70 de persoane, și anume cercetători și personal din opt stații științifice diferite, potrivit digi24.ro.
Acest concert a fost organizat la invitația inițiată de Institutul Național Antarctic din Chile, fiind produs de Asociația Culturală INNOVARTE, cu sprijinul OM Adventures și cel al Institutului de Biologie București din cadrul Academiei Române.
Primul eveniment muzical din Antarctica a avut loc în anul 2013, în aceeași locație, și a fost susținut de Metallica. La eveniment au participat în jur de 120 de persoane.
Formația rock americană a inițiat, atunci, recordul mondial pe care cei doi artiști români vor să-l doboare. Performanța acestora urmează să fie evaluată și omologată de Guiness World Records în viitorul apropiat.
Cu ocazia concertului susținut în Antarctica, Diana Jipa și Ștefan Doniga au donat pianul și vioara la care au cântat.
Au mai donat, de asemenea, și volume de Mihai Eminescu în ediții bilingve, compact disc-uri și colecții de partituri de Ciprian Porumbescu, precum și un album Nicolae Grigorescu.