De la 1 ianuarie 2025, o categorie de angajați din țara noastră va beneficia de o majorare a salariului cu 700 de lei, iar pe lângă acești bani va încasa diverse prime și sporuri.
Este vorba despre angajații uzinei Dacia de la Mioveni care au reușit să obțină pentru anul viitor majorări salariale, dar și beneficii suplimentare.
Deși industria auto din România trece printr-o perioadă destul de complicată, negocierile dintre Sindicatul Autoturisme Dacia și patronat s-au încheiat cu un nou contract colectiv de muncă, care aduce angajaților câștiguri importante.
Majorările salariale vor varia în funcție de categoriile de angajați, potrivit acordului încheiat între administrația Autoturisme Dacia și sindicat.
Astfel, de la 1 ianuarie 2025, muncitori necalificați, muncitori din fabricație, mentenanță și funcționari, vor primi o creștere salarială fixă de 700 de lei.
De asemenea, vor fi majorate cu 600 de lei și salariile șefilor de Fabricație și Management, care vor mai beneficia și de o creștere procentuală de 1,3% din salariul individual.
Și salariile celor din managementul tehnic și economic, dar și a specialiștilor (nivel 1) vor crește cu 550 de lei de la 1 ianuarie, urmând ca în aprilie să se majoreze cu 1,9%.
Mai mult, de la 1 aprilie 2025, nivelul 2 de management și specialiști din cadrul uzinei Dacia de la Mioveni vor beneficia de o creștere salarială de 6%.
Foarte important de precizat este faptul că pe lângă majorările salariale, angajații Dacia vor avea și alte beneficii financiare. Este vorba despre o primă de rezultat în valoare de 1.500 de lei care va fi acordată în luna ianuarie.
Totodată, în luna septembrie va fi acordată o primă excepțională în valoare de 450 de lei, urmând ca înainte de Crăciun fiecare angajat să primească un tichet în valoare de 150 de lei.
La nivelul întregii companii, salariul minim a fost stabilit la 4.200 de lei, în timp ce salariul mediu net estimat pe platforma Dacia este de aproximativ 8.000 de lei.