Fotbal international

Cine transmite la TV CFR Cluj – Celtic din turul 3 preliminar al Champions League

07.08.2019 | 12:08
Cine transmite la TV CFR Cluj  Celtic din turul 3 preliminar al Champions League

CFR Cluj se duelează cu Celtic în turul 3 preliminar din Liga Campionilor. Prima manșă are loc în Gruia, miercuri, de la ora 21:00. 

Cine transmite la TV CFR Cluj – Celtic

Partida de marți va fi transmistă în direct pe Look Sport şi pe Digi Sport. Va fi cel de-al 9-lea meci al ardelenilor din acest start de sezon, aceștia disputând patru partide în competițiile interne și alte patru partide în preliminariile Champions League. În privinţa drepturilor de transmisie a existat o luptă între compania care deţine cele două canale Look, Sport şi Plus, pe de o parte şi compania Intact, care urma să televizeze meciul pe Antena 1.

În cele din urmă, deşi se părea că Antena 1 va fi cea care va transmite partida din Gruia în direct s-a bătut palma cu Look, iar jocul va putea fi vizionat pe Look Sport, dar şi pe Digisport 1. Clujenii au negociat tare această transmisie, datorită interesului enorm existent în jurul meciului, echipa lui Dan Petrescu ştiind că dacă reuşeşte să elimine pe scoţieni e deja, în cel mai rău caz, în grupele Europa League.

CFR Cluj – Celtic Glasgow la TV. Dan Petrescu ştie cum să joci împotriva scoţienilor din perioada Unirea Urziceni

Ce variante are Clujul dacă trece de Celtic şi dacă este eliminată

CFR Cluj și-a aflat între timp și adversara din play-off. Se va duela cu Slavia Praga, dacă va reuși să treacă de Celtic. Ardelenii se luptă pentru o miză financiară uriașă: vor încasa 15,25 milioane de euro doar pentru intrarea în grupe, fără a mai pune la socoteală banii pe care ar urma să-i obțină în funcție de numărul de puncte obținute acolo. Însă meciul, dacă se va ajunge acolo, va fi mult mai greu, pentru că Slavia este o echipă foarte tehnică, la care evoluează şi românii Nicuşor Stanciu şi Alex Băluţă.

În cazul în care CFR este eliminată de Celtic în turul 3 preliminar, trupa ardeleană se mută cu arme şi cu bagaje în a doua competiţie intercontinentală, UEFA League, unde pentru a intra în grupe pare a avea o misiune mai abordabilă, urmând a întâlni învingătoarea dublei manşe dintre letonienii de la Ventspils şi suedezii de la AIK Solna, campionii de anul trecut din această ţară.