”Tricolorii mici” nu mai au nicio șansă de a ajunge în sferturile de finală ale competiției, la fel ca și adversarii lor, astfel că întâlnirea din ultima etapei a Grupei B este doar una de palmares.
Iubitorii fotbalului din țara noastră vor putea urmări la tv ultima partidă a elevilor lui Emil Săndoi la Euro U21 2023, întâlnirea Croația – România, care se va disputa marți, 27 iunie, de la ora 21:45, pe stadionul ”Steaua”, urmând a fi transmisă în direct pe TVR 1.
Naționala de tineret a României se află pe ultimul loc în Grupa B înaintea partidelor din etapa a 3-a, fără niciun punct și fără gol marcat. Și croații sunt în aceeași situație, doar că au primit un gol mai puțin și cu un egal își pot păstra poziția a treia în clasament.
Meciul de adio al României la Euro U21 2023 împotriva Croației va fi arbitrată de portughezul Joao Pinheiro. ”Centralul” va fi ajutat de la linii de către asistenții Bruno Jesus și Luciano Maia. Arbitru de rezervă a fost delegat Allard Lindhout din Olanda.
După înfrângerea în fața Spaniei, Emil Săndoi a vorbit despre absența lui Screciu, greșelile individuale și lipsa de luciditate a jucătorilor, dar a amintit și de dezavantajul creat de faptul că naționala U21 nu a mai disputat de foarte mult timp un meci oficial.
La finalul partidei pierdute în fața Ucrainei, selecționerul a acuzat neșansa și ghinionul după ce ”tricolorii” și-au marcat în proprie poartă pe finalul întâlnirii, dar și absența lui Valentin Mihăilă, accidentat cu doar câteva zile înaintea turneului final.
Rezultatele modeste și jocul mult sub așteptări al naționalei de tineret la Euro U21 2023 a fost un bun prilej pentru Ciprian Marica de a-l ataca pe selecționerul Emil Săndoi căruia îi reproșează faptul că l-a jucat foarte puțin pe Adrian Mazilu.
Păi dacă nu evoluează campionii… Eu nu înțeleg selecția asta. Mă refer aici la Mazilu… Dacă toată lumea zice că e cel mai bun, să nu-l văd în teren… La fel și Borza. Trebuie să jucăm cu fotbaliștii de la primele clasate. De ce îi mai chemi dacă nu îi folosești?
Nu cred că ne-am propus să jucam, ci să ne apărăm, să nu luăm gol, să jucăm la ‘ciupeală’. Chiar am auzit că s-a discutat să nu luăm gol cu Ucraina. Nu ai cum să ai această mentalitate”, a declarat Marica.