FCSB își continuă parcursul european, joi, 7 noiembrie, ora 19:45, în cadrul etapei cu numărul 4 din „faza ligii” UEFA Europa League. Roș-albaștrii vor avea parte de un nou duel de foc. La București vine campioana Danemarcei, care a bifat rezultate impresionante până acum în a doua competiție europeană.
În schimb, danezii, locul 7 în „faza ligii” din UEFA Europa League, au pierdut drastic înaintea meciului cu FCSB, scor 1-5 cu Brondby în campionat. Înainte de confruntarea cu FCSB de pe Arena Națională, Midtjylland a remizat cu Hoffenheim (1-1) și le-a învins pe Maccabi Tel Aviv (2-0) și Royale Union SG (1-0) în UEFA Europa League.
Partida FCSB – Midtjylland va putea fi văzută în direct la TV în România pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1, joi, 7 noiembrie, de la ora 19:45. Cele două posturi TV dețin drepturile pentru transmisia meciurilor din cele 3 competiții europene.
Totodată, meciul va putea fi urmărit în format LIVE VIDEO pe FANATIK.RO. FCSB ocupă locul 13 în „faza ligii” din UEFA Europa League, cu 6 puncte. Formația patronată de Gigi Becali a câștigat cu RFS (4-1) și PAOK (1-0), dar a pierdut categoric cu Rangers (0-4).
Românii din Danemarca au primit o veste surprinzătoare înaintea meciului FCSB – Midtjylland. Partida de pe Arena Națională va putea fi urmărită în țara nordică pe o platformă de streaming, rețea specializată pe filme, animație sau divertisment.
Meciul FCSB – Midtjylland va putea fi vizionat pe platforma Disney Plus, iar abonamentul începe de la 49 de coroane daneze (32 de lei), conform prosport.ro. UEFA l-a delegat la confruntarea de pe Arena Națională pe „centralul” Duje Strukan.
În vârstă de 40 de ani, arbitrul croat va fi ajutat de la linii de către asistenții Bojan Zobenica şi Alen Jaksic, în timp ce în camera VAR au fost trimiși Mario Zebec și Dario Bel. Arbitrul de rezervă este Patrik Kolaric.
Gigi Becali a anunțat în direct la FANATIK SUPERLIGA cum va arăta echipa de start a FCSB-ului la meciul cu Midtjylland din UEFA Europa League. Declarațiile patronului FCSB au ajuns deja în presa din Danemarca.
”Dacă Thomas Thomasberg se întreba cum va arăta FCSB joi la meciul din Europa League, nu mai este nevoie să se îngrijoreze. Cu trei zile înaintea meciului, patronul românilor, Gigi Becali, a dezvăluit ce echipă va alinia FCSB”, au scris jurnaliștii de la Tips Bladet.