Fotbal international

Cine transmite la TV returul Celtic – CFR Cluj din Champions League

13.08.2019 | 09:14
Cine transmite la TV returul Celtic  CFR Cluj din Champions League

Celtic Glasgow primește vizita CFR-ului, azi, de la ora 21.45, în manșa retur din turul 3 preliminar al Champions League, iar cei care nu vor merge în scoția pentru a vedea meciul de la stadionul “Celtic Park” vor avea ocazia să îi vadă pe elevii lui Dan Petrescu la TV, dar și LIVE VIDEO pe FANATIK.RO.

Cine transmite la TV returul Celtic – CFR Cluj din Champions League

Manșa tur de pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj Napoca s-a terminat la egalitate, scor 1-1, iar elevii lui Dan Petrescu vor forța calificarea în play-off-ul Champions League, azi, de la ora 21.45, pe “Celtic Park”. La fel ca partida de la Cluj, partida retur din turul 3 preliminar al UCL va fi transmisă de Digi Sport 1 și Look Sport. Cele mai importante faze vor fi LIVE VIDEO pe FANATIK.

În luptă pentru televizarea dublei din turul 3 preliminar al Champions League dintre CFR Cluj și Celtic Glasgow s-a aflat și Antena 1, dar suma oferită de Digi Sport 1 și Look Sport a fost pe placul oficialilor celor două cluburi. Clujenii au negociat intens pentru această transmisie, deoarece interesului mare existent din partea românilor pentru partidele campioanei României.

Ce urmează pentru CFR Cluj după meciul cu Celtic

În cazul în care CFR Cluj va reuși să treacă de Celtic Glasgow, atunci echipa antrenată de Dan Petrescu se va duela în play-off-ul Champions League cu Slavia Praga. Campioana României va avea un meci greu cu echipa la care evoluează românii Nicușor Stanciu și Alex Băluță pentru calificarea în grupele UCL și pentru 15,25 milioane de euro, sumă oferită de UEFA pentru intrarea în grupe.

De partea cealaltă, dacă CFR Cluj va fi eliminată de Celtic Glasgow din turul 3 preliminar al Champions League, atunci formația din Gruia își va încerca norocul în Europa League, unde pentru a intra în grupe se va duela cu letonii de la Ventspils sau suedezii de la AIK Solna, campionii de anul trecut din această țară.

Tags: