Fotbal international

Cine transmite la TV returul FCSB – Alashkert din turul 2 preliminar al Europa League

01.08.2019 | 10:43
Cine transmite la TV returul FCSB  Alashkert din turul 2 preliminar al Europa League

FCSB va disputa joi, 1 august, meciul retur al dublei cu Alashkert, din turul 2 preliminar al Europa League. După 3-0 în Armenia, FCSB este marea favorită a confruntării. Partida se va disputa la Giurgiu, pe stadionul “Marin Anastasovici”, începând cu ora 21:30 și va fi difuzat în România de televiziunea Pro TV.

Cine transmite la TV returul FCSB – Alashkert din Europa League

FCSB are de îndeplinit o simplă formalitate, la prima vedere, în returul dublei cu Alashkert, din turul doi preliminar al Europa League. Formația condusă de Bogdan Andone pornește ca favorită înaintea meciului de la Giurgiu, după ce a câștigat cu 3-0 prima manșă din Armenia, graţie golurilor marcate de Florin Tănase, Iulian Cristea și Florinel Coman, toate în partea a doua a jocului.

FCSB a avut adversari accesibili în primele două tururi de calificare în grupele Europa League, fapt datorat de statutul de cap de serie al “roș-albaștrilor”. După ce a trecut în prima rundă de moldovenii de la Milsami Orhei, scor 4-1 la general, FCSB nu a avut o misiune grea nici în partida tur a dublei cu armenii de la Alashkert și pare că se îndreaptă cu pași siguri spre turul trei preliminar, acolo unde va întâlni câștigătoarea dintre Mlada Boleslav, din Cehia și Ordabasy din Kazahstan. În partida tur, cele două formații au încheiat la egalitate, scor 1-1.

Jucătorii de la FCSB părăsesc terenul după meciul cu Sepsi, din etapa a doua a Ligii 1
FCSB se pregătește de turul trei preliminar din Europa League. Sursă Foto: Sportpictures.eu

FCSB are șanse mari să întâlnească un adversar cel puțin de nivelul ei și în play-off-ul Europa League, în cazul în care elimină adversara din turul trei preliminar. “Roș-albaștrii” sunt cap de serie și în ultimul tur de dinaintea fazei grupelor din a doua cea mai importantă competiție inter-cluburi a continentului. Cele mai importante nume cu care se poate confrunta FCSB sunt Spartak Moscova și AC Torino. Cele mai accesibile formații care pot veni în România pentru disputa din play-off-ul Europa League par a fi Zorya Luhansk, Molde și Apollon Limassol.

Returul dublei FCSB – Alashkert se dispută joi, 1 august, de la ora 21:30 și va fi difuzat de Pro TV. Câștigătoarea din dubla Mlada Boleslav – Ordabasy va fi adversara “roș-albaștrilor” în turul trei preliminar al Europa League.